Trupuri si chipuri: Mircea Roman la AnnArt Gallery



Mircea Roman: Trupuri si chipuri,
vernisaj:
marti 25 octombrie, ora 19.00

Proiectul expozitional este insotit de un catalog, cu un eseu semnat de criticul  Adrian Guta, curatorul expozitiei.  Catalogul este tiparit in 600 de exemplare, dintre care 33 in editie limitata, cu semnatura artistului si insotite de un desen original.

Pentru aceasta expozotie, AnnArt a produs si un film-scurt, Mircea Roman in 2011,  in care profilul creator al lui Mircea Roman se contureaza printr-un dialog in atelier intre artist si curator.
Filmul este realizat pentru AnnArt de LumiereArtists si va fi prezentat in premiera la conferinta de presa si apoi pe parcursul expozitiei.

Câştigator al Marelui Premiu pentru sculptură al Trienalei de la Osaka, Japonia, in 1992 – unul din premiile de referinta ale lumii si cel mai important premiu primit vreodata de un artist roman - Mircea Roman este unul dintre cei mai valorosi artisti contemporani din Romania.
Lucrarile sale sunt prezente in colectii muzeale si private iar in ultimii ani cota artistului s-a consolidat in urma unor tranzactii-record in cadrul licitatiilor din Romania, care  l-au situat, in 2007, intr-un insolit Top 10 de vanzari ca singurul artist contemporan alaturi de Grigorescu, Tonitza, Aman, si Petrascu.

„Intregi sau bucati, prinse in menghina, scufundate in rumegus, rezemate de usa, tintuite in perete – asa am intalnit, in atelierul  din Bucuresti, trupurile si chipurile cioplite de Mircea Roman.  L-am invitat pe Adrian Guta sa aleaga dintre acestea un grup de lucrari  care pot face ‘istorie a artei’. M-as bucura ca lucrarile reunite in Trupuri si Chipuri sa faca totodata cat mai multe ‘istorii personale’, si sa se intalneasca fericit cu acei colectionari  cu viziune, forta financiara si pasiune care investesc in valoarea sigura in timp”.
Gabriela Massaci, Director Programe Annart Gallery.

Expozitia este deschisa pentru public in perioada 26 octombrie – 3 decembrie 2011 si reuneste 18 piese de sculptura si grafica, in selectia curatoriala a lui Adrian Guta.

AnnArt gallery este o galerie de arta contemporana si casa de licitatie fondata la Bucuresti in mai 2011. Promoveaza si vinde in Romania si in strainatate artisti consacrati si emergent.
Detalii la www.annartgallery.ro