Robert Cobuz aduce în Botoşani un nou tip de comunicare. Prin expoziţia “Confesiuni” el încearcă un dialog cu omul de rând, copilul , muncitorul, omul simplu, fără a pune la bătaie cunoştinţele generale, cu atât mai puţin cele de artă. Printr-un desen simplu ce aduce aminte de desenul de copil, pe care noi toţi l-am exersat cândva, el povesteşte despre nevoile de zi cu zi ale omului de rând, probleme sociale ample, felul în care politica şi oamenii ei ne influienţează în mod negativ, despre alienarea mentală a multora, despre felul ireversibil în care ne formează/deformează mass media, despre vise înfrânte şi speranţe aproape moarte, într-un cuvânt ceea ce ne defineşte ca român.
Deşi mesajul este dur şi sumbru, pereţii Galerie „Ştefan Luchian”din Botoşani sunt veseli, plini de forme parcă desprinse dintr-un basm pentru copii. Mesajul este unul social şi empatic, încearcă să exprime şi nevoile celorlalţi oameni, ca probleme sociale în general. Să se regăsească şi copilul de şcoală şi domnul inginer în temele propuse. Limbajul este simplu iar modul de prezentare deasemeni. Discursul este continuu, fără structurări şi încadrări, este ca o furtună de gânduri. El apare ca o revoltă la tot ce „ne trage în jos” din societatea românească.
Dialogul propus de Robert aşteaptă colaborarea publicului prin intervenţia practică în spaţiul galeriei, cu pastel roşu: fiecare este binevenit să completeze, să răspundă la temele propuse. Se ştie că orice corectură făcută de ”profesor” se face cu culoarea roşu şi datorită acestei simbolistici căpătate s-a preferat „limitarea” intervenţiei.
Libertate în expresie şi tehnică? În totalitate s-ar putea răspunde. Deoarece grija suportului a fost anulată prin această intervenţie direct pe perete, iar tema aleasă sunt de fapt şirul de gânduri şi frustrări acumulate. Se poate vorbi de o stare de libertate totală.
După câte se poate deduce această „mare" lucrare are un caracter temporar (până la începerea lucrărilor de renovare a galeriei) şi de aceea se va apela la mijloace media de înregistrare şi stocare a informaţiei prezentate de Robert şi completate de invitaţii la această acţiune. Orice dialog are caracter temporar dacă nu este înregistrat: „vorba volant, scripta manent".
Deşi mesajul este dur şi sumbru, pereţii Galerie „Ştefan Luchian”din Botoşani sunt veseli, plini de forme parcă desprinse dintr-un basm pentru copii. Mesajul este unul social şi empatic, încearcă să exprime şi nevoile celorlalţi oameni, ca probleme sociale în general. Să se regăsească şi copilul de şcoală şi domnul inginer în temele propuse. Limbajul este simplu iar modul de prezentare deasemeni. Discursul este continuu, fără structurări şi încadrări, este ca o furtună de gânduri. El apare ca o revoltă la tot ce „ne trage în jos” din societatea românească.
Dialogul propus de Robert aşteaptă colaborarea publicului prin intervenţia practică în spaţiul galeriei, cu pastel roşu: fiecare este binevenit să completeze, să răspundă la temele propuse. Se ştie că orice corectură făcută de ”profesor” se face cu culoarea roşu şi datorită acestei simbolistici căpătate s-a preferat „limitarea” intervenţiei.
Libertate în expresie şi tehnică? În totalitate s-ar putea răspunde. Deoarece grija suportului a fost anulată prin această intervenţie direct pe perete, iar tema aleasă sunt de fapt şirul de gânduri şi frustrări acumulate. Se poate vorbi de o stare de libertate totală.
După câte se poate deduce această „mare" lucrare are un caracter temporar (până la începerea lucrărilor de renovare a galeriei) şi de aceea se va apela la mijloace media de înregistrare şi stocare a informaţiei prezentate de Robert şi completate de invitaţii la această acţiune. Orice dialog are caracter temporar dacă nu este înregistrat: „vorba volant, scripta manent".
preluat de pe visiting art