Trei - cheia multiplicităţii. Potrivit lui Derrida cifra doi si opoziţiile duale se mulţumesc să eticheteze produsele inerte şi finite. „Infinitul nu e, cu siguranţă, nici unu, nici zero nici nenumărabil. E de esenţă ternară.” Arhivăm asiduu pe cd-uri dvd-uri, harduri externe, harduri de terra giga mega si codăm informaţii în coduri binare, duale şi toate sunt iluzii palpabile. Arhive a veşnicelor promisiuni, mici compresii de timp, de viaţă, de imagini, de texte. Digi grafiile prezente în cadrul expoziţiei sunt arhive transparente a unor jurnale de trecere, trecerea acului de gravură pe suprafaţa arhivei. Informaţia există, este codata, dar inaccesibilă. Politically correctness, totul este la vedere, arhiva, suportul de arhivare, chiar si frânturi de informaţii, la fel de schizoidale precum societatea actuală. Comunicăm prin clişee. Ne cream avataruri şi id-uri diferite sau mereu acelaşi pe site-uri şi forumuri şi navigăm într-o ipostază de seminonauţi cibernetici. Virtuaul este mai real şi mai prezent decât carnea celui de lângă tine. Palpabilul îl sesizăm abia prin dimensiunea tastelor, prin ordinea prescurtărilor şi al codurilor-sentiment. Acestea fac vizibile zâmbetele electronice a unor stări omeneşti. Zâmbet egal două puncte de enumerare urmat de o paranteză deschisă spre stânga, spre dreapta deja este tristeţe şi toate au fost transparent explicate. O sumă a posibilelor teorii, esenţa ternară a subiectivităţii, a informaţiei inaccesibile, o limbă necunoscută, o scriere caligrafică ilizibilă, o linie iar linia raţionalităţii descifrabile devine nebunie. O singură zgârietură, iar arhiva dvd, cd, este doar un cerc zen al curcubeului iluzionist electronic. Memoria afectiva este cea care ne diferenţiază, amintirea celor trăite, iar în mod ironic uităm aproape tot, 80 la sută din viaţa noastră. Informaţiile există dar devin inaccesibile.
Horea Poenar