IMAGINARIUM Senior & Junior / Ateliere de improvizaţie teatrală / Fabrica de Pensule, Cluj

IMAGINARIUM Senior & Junior
Ateliere de improvizaţie teatrală
La Fabrica de Pensule, Sala Studio, etaj I.

La fel ca în viaţă, în improvizaţia teatrală adaptarea rapidă la situaţii neaşteptate şi transformarea neprevăzutului într-un avantaj fac diferenţa dintre succes şi insucces. Presupunând acţiune în lipsa unui scenariu prestabilit, improvizaţia este axată pe dezvoltarea capacităţii de reacţie în situaţii imprevizibile prin antrenarea spontaneităţii, creativităţii, atitudinii proactive, atenţiei şi puterii de concentrare, eliminării blocajelor pentru găsirea unor soluţii imediate. Totodată improvizaţia este arta deschiderii spre ceilalţi, a înţelegerii practice a faptului că fără sprijinul şi fără respectul faţă de ceilalţi, toate victoriile noastre sunt de scurtă durată.
Prin Atelierele de improvizaţie teatrală IMAGINARIUM, Centrul ARTHOC vă invită să evadaţi din rutină pentru a plonja liber în imaginar şi pentru a vă transforma propria viaţă într-un spectacol de noi trăiri, ritmuri, situaţii, gânduri, faţete ale personalităţii voastre şi ale relaţiilor cu cei din jur.


Improvizaţia teatrală dezvoltă următoarele aptitudini:
• Creativitatea, intuiţia şi spontaneitatea
• Autocontrolul şi expresivitatea corporală
• Concentrarea şi atenţia distributivă
• Abilitatea de comunicare verbală şi nonverbală
• Empatia şi capacitatea de a construi relaţii de calitate
• Încrederea în sine şi în ceilalţi
• Flexibilitatea mentală şi emoţională pentru depăşirea situaţiilor de criză
• Exersarea gândirii pozitive şi a limbajului pozitiv
• Reducerea anxietăţii şi a temerilor nejustificate
• Însuşirea unor tehnici de relaxare şi de energizare
• Umorul şi cheful de viaţă

Atelierele IMAGINARIUM sunt structurate pe două module:

• GESTUAL Impro – exprimare corporală, armonizarea gestului cu emoţia şi cu gândul
• Impro VERBAL – creativitate verbală si paraverbală.

Fiecare modul este format din patru întâlniri săptămânale, durata fiecărui curs fiind de două ore jumătate.
Înscrierile se fac permanent. Atelierele încep în momentul în care se formează o grupă completă. Pentru informaţii suplimentare şi înscrieri vă rugăm să ne scrieţi la office@arthoc.ro sau să ne vizitaţi pe www.arthoc.ro
Vă aşteptăm cu drag în IMAGINARIUM!