Welcome to the Uncanny Valley
BÁZIS – galerie de artă contemporană
BÁZIS – galerie de artă contemporană
artiști: Berszán Zsolt, Betuker István, Veres Szabolcs
curator: Adriana Oprea
curator: Adriana Oprea
detalii eveniment:
vernisaj, 11 martie 2011, ora 19.00;
vernisaj, 11 martie 2011, ora 19.00;
calendar expozitie: 11 martie – 25 mai 2011, pe baza de programare telefonică
adresa: Fabrica de Pensule, str. Henri Barbusse nr. 59-61, et. 1, Cluj-Napoca
adresa: Fabrica de Pensule, str. Henri Barbusse nr. 59-61, et. 1, Cluj-Napoca
Welcome to the Uncanny Valley
Pictura a murit de câteva ori până acum, însă, de fiecare dată când arta contemporană a înmormântato, am plâns la o înmormântare fără mort, pentru că pictura fusese îngropată de vie. Ea a revenit mereu după aceea. Pentru că, de fapt, nu a plecat niciodată.
Pictura a murit de câteva ori până acum, însă, de fiecare dată când arta contemporană a înmormântato, am plâns la o înmormântare fără mort, pentru că pictura fusese îngropată de vie. Ea a revenit mereu după aceea. Pentru că, de fapt, nu a plecat niciodată.
Berszán Zsolt, Betuker István şi Veres Szabolcs sunt artişti care au luat pe cont propriu reîntoarcerea picturii (cea mai recentă resurecţie a ei) în arta contemporană românească. Pictura lor e exact aşa cum pare: o practică serioasă, împachetată aproape fără fisură. Dar, fiind o readucere la viaţă a ceea ce nu a murit, pictura lor pare să fie exact aşa cum e: o practică bântuită, un câmp al subiectivităţii, devastat. Nu întâmplător, unul din conceptele care o pot explica este freudian – the uncanny (straniu, nefamiliar, străin, ciudat). Expresie lansată în robotica japoneză, the uncanny valley este traducerea dinamicii psihice în confruntarea a ceea ce e uman şi viu cu ceea ce e inuman şi mort (la originea expresiei, convieţuirea omului cu maşina). The uncanny, invocat deja în legătură cu pictura de după anii ’60, adică după una din experienţele morţii ei (atunci când s-a spus că pictura e un mediu perdant, mort) – înseamnă mai întâi ceea ce ne e în secret prea bine cunoscut – viu deci, dar înfiorător, insuportabil, aşa că reprimat – „făcut” mort. Şi înseamnă apoi ceea ce, fiind de-al nostru, bine ştiut, vechi şi familiar, de unde fusese astupat, înfundat adânc de noi înşine, se reîntoarce, reapare şi se înfiinţează inevacuabil în faţa subiectului. Reînvie.
Uncanny este robotul din spatele feţei, proteza de carne care începe să mişte cu mii de nervi artificiali întinşi printre vene şi muşchi, străinul care mişună pe sub piele, mortul dinăuntru şi viul care strigă aruncat sub pământ. Uncanny este monstrul care nu poate ieşi de acolo (ştim prea bine de unde) şi care, de aceea, bântuie ca o miasmă primprejurul porilor, dând umanului un aer de fiinţă oribilă, pocită, denaturată. Aer intuit, vag prefigurat printr-o bună tehnică picturală în imageria lui Betuker István şi care izbeşte cu violenţa copioasă a unei portretistici îngrozitoare, în lucrările lui Veres Szabolcs.
Dacă ceea ce vedem e atât de interiorizat, subiectivizat, adus în sfera umană prin figuraţie (în pictura primilor doi), de ce pare – şi este – atât de sinistru? Pentru că, aşa cum Berszán Zsolt o arată abstractizând, adică radicalizând problema în termeni picturali, familiarul cel mai straniu, necunoscutul cel mai apropiat nouă este negrul morţii. The uncanny este reamintirea morţii de care ne e teamă, confruntarea cu ceea ce nu vrem să ştim, deşi o ştim prea bine: negrul care înghite mai devreme sau mai târziu toate culorile.
Adriana Oprea
art critic
researcher in contemporary art
archivist at the National Museum of Contemporary Art Bucharest
http://www.bazis.ro/
art critic
researcher in contemporary art
archivist at the National Museum of Contemporary Art Bucharest
http://www.bazis.ro/