Art Critic Link / Petru Bejan - “Babilonul” lui Felix Aftene


"Printre artiştii ieşeni din generaţia încă tînără, Felix Aftene se bucură deja de răsfăţul unei notorietăţi mai puţin obişnuite. Interviul cu Bernard Pivot, din 2004, pentru emisiunea Duble je – difuzată pe canalele francofone TF2 şi TV5 - confirma racordul consistent la un discurs estetic vădit deprovincializat, dar şi situarea sa pe versantul greu de escaladat al performanţei. Numeroasele “expuneri” publice, în ţară şi în afara ei, întotdeauna bine cumpănite, au menţinut receptarea critică în registrul superlativ. Reportajele, cronicile, relatările de presă au contribuit la o bună mediatizare. Ceea ce, în cazul unui artist aflat în staza “emergentă”, nu este rău deloc. 
Chiar şi scandalurile par să-i fi priit, deşi fără premeditare. Să ne amintim de “indignarea cetăţenească” iscată o dată cu etalarea  La Gard - o galerie în aer liber din Iași -, a unor lucrări socotite ca “imorale”, întrucît,  după judecata criticilor de conjunctură, acestea contraziceau anumite exigenţe puritane.  
Urmărindu-i evoluţia, aş spune că Felix Aftene îşi desfăşoară programul artistic avînd rigoarea unui geometru. Fiecare proiect se înscrie într-o cadenţă a interogaţiilor simple dar esenţiale. Miza acestora este înţelegerea în genere a lumii, a omului şi a propriei persoane. Ciclurile anterioare îl surprind în vecinătatea unor teme cu vădită încărcătură filosofică: Geneza, Babilon, Semne, Măşti, Cine este, Doamne, omul?, Cădere în timp.  Întîlnim în lucrările de pînă acum o inedită combinaţie între gravitatea metafizică a problemelor şi ludicitatea rezolvărilor plastice. 
Primele compoziţii trimit la vremea coagulării elementelor, a vibraţiei lor energetice, la momentul naşterii universului şi al creării omului.  Ciclul despre Măşti aduce în scenă personaje histrionice, siluete burleşti, care evocă atmosfera carnavalescă premergătoare sărbătorii hibernale a înnoirii anilor. Ataşamentul nostalgic-subiectiv este întărit de intenţia disimulată a schiţării unei saga vizuale ce restaurează în tuşă ironică “spiritul” satului moldav de altădată. Şi aici, dar şi în alte lucrări, decorurile şi personajele amintesc de exuberanţa formală a picturii flamande, aşa cum se regăseşte ea în tablourile lui Hieronymus Bosch sau ale lui Pieter Bruegel - Bătrînul (autorul Turnului Babel). Asumarea unei tente manieriste îl ajută ca în compoziţii să recurgă la simboluri, la multiplicarea planurilor, la distorsiunea şi deformarea voită a corpurilor, la erotizarea lor discretă, ca şi la utilizarea unor efecte contrastante de lumină.    
Temele recente conţin o dată în plus sugestii mitico-filosofice.  “Lumea nu-i cum îi, ci cum o vedem” - glosa Eminescu în marginea unui gînd schopenhauerian. Într-o altă formulă (“Lumea este reprezentarea mea”), Schopenhauer devine pretextul lucrărilor care pun în discuţie destinul uman. În seria intitulată Cine este, Doamne, omul?, dar şi în ciclul inspirat de Cioran  - autorul Căderii în timp -,  Felix Aftene se apropie de tuşele unei picturi metafizice, în care se regăsesc distilate neoclasicismul manierist, dar şi voluptăţi onirice de factură suprarealistă. Din sinteza acestora, Felix Aftene construieşte lumi imaginare, “localizabile” în intervalul dintre cer şi pămînt, oameni şi zei; este lumea personajelor mitologice, în care divinul şi omenescul se împuţinează în măsuri imprevizibile, dar se şi complinesc. 


Mă opresc asupra unei singure lucrări –Babilon -, nu atît datorită proporţiilor (74 de metri pătraţi), cît mai ales datorită anvergurii speculative şi rafinamentului compoziţional. Miza proiectului mural este una antropologică. Omul este leit-motiv al dispunerii iconografice în registre succesive şi suprapuse, asemănătoare felului în care sînt surprinse “istoriile” religioase de pe zidurile bisericilor pictate autohtone. Publicul este invitat să citească în uriaşa „carte cu imagini„ naraţiunea propriilor întîmplări ale minţii, cele care îl pun în relaţie cu soarele, cu Dumnezeu, cu mitul și tradiţia. 
Urmînd ciclului dedicat “Genezei”, Babilonul  lui Felix Aftene descrie povestea vizuală a omului generic, “osîndit” să-şi gestioneze propria libertate într-o lume a diversităţii fără de hotar. Ansamblul formal îndeamnă privitorul la reflecţie şi sobrietate. Fiecare din registrele pictate are logica lui, înscrisă, la rîndu-i, în logica persuasiv-simbolică a întregului. Recunoaştem în lucrarea de față – ca și în celelalte - inventivitate, talent şi bun gust. Ceea ce, să recunoaştem, este mai mult decît meritoriu."