Tudor Pătraşcu şi „piatra filosofală”
Puţini sînt artiştii români care trec de „vămile” severe ale galeriilor occidentale. Cei
care totuşi reuşesc sînt uneori mai puţin răsfăţaţi de atenţia presei autohtone.
Vizibilitatea
internaţională pare a fi, în astfel de situaţii, contraponderea anonimatului local. De o discreţie
excesivă s-a bucurat şi Tudor Pătraşcu, participant la un important eveniment plastic organizat
la Essen, în zona Ruhrului, de către Galeria KunstART. Avînd susţinerea Doinei Talmann,
galeristă la Bochum, dar şi a Institutului Cultural Român, expoziţia a oferit unor tineri artişti
români, şapte la număr, riguros selectaţi, şansa de a expune în spaţiile modernei Sanaa-Kubus.
Un album trilingv, intitulat Şapte terase deschise spre lume (tipărit de editura germană Klartext
pentru Tîrgul de carte de la Frankfurt), a prefaţat prin scris şi imagine evenimentul sus-pomenit.
Tudor Pătraşcu este licenţiat în grafică la Universitatea de Arte „G. Enescu” - unde şi
predă. Un masterat în „Arte aplicate”, dar şi un doctorat în curs la aceeaşi instituţie l-au făcut să
rătăcească – nu fără folos - prin labirintul bibliotecilor de specialitate. Ca artist, face parte din
categoria celor care preferă „lucrul-bine-făcut” în locul precipitărilor conjuncturale. Tratatul
fabulatoriu (2007) rămîne, deocamdată, singura expoziţie personală. I se adaugă însă numeroase
prezenţe de grup, confirmate de premii locale şi naţionale. Aflat încă în căutarea acelui vocabular
care să-i traducă fidel intenţiile, Tudor Pătraşcu experimentează dezinvolt în registre plastice
eterogene, îmbinînd - după caz - grafica, pictura şi instalaţiile, lucru vizibil şi în proiectul derulat
la Essen. Cu totul meritorie mi se pare deschiderea artistului către imaginarul sofisticat dar şi
opulent al esoterismului alchimic. Pot fi identificate în lucrările sale „urmele” evidente ale unei
simbolistici iniţiatice, aşa cum s-a configurat aceasta în cultura medievală şi renascentistă a
Europei.
„Importată”, prin intermediul arabilor, de la orientali şi egipteni, alchimia a primit
ulterior o aură sobră şi serioasă. Liber de compositione alchimiae (1144), traducerea în latină a
lui Robert de Chester, dar şi scrierile unor Roger Bacon (Speculum alchimiae) şi Raymundus
Lullus (Liber alchimiae) configurează o tradiţie continentală bine fortificată speculativ. Nicolas
Flamel şi Paracelsus dez-ocultizează disciplina, orientînd-o în direcţie filosofică. Magnum opus
(Marea operă) viza nu doar transmutaţia elementelor, prefacerea metalelor inferioare în aur,
dar şi găsirea mult căutatei „pietre filosofale” - văzută fie ca elixir miraculos, fie ca Panaceu
(remediu universal). Operele unor Jan van der Straet, William Fetes Douglas, Carl Spitzweg,
Adriaen van Ostade, Hans Vredeman de Vries, Cornelis Pietersz, Pieter Bruegel cel Bătrîn
invită în „laboratoarele” alchimiei pentru a descoperi atît munca alchimistului, cît şi simbolistica
presupusă.
Artistul ieşean îşi concepe lucrările în formule compoziţionale decantate parcă din
alambicul unui alchimist autentic, interesat să „arheologizeze” materia în căutarea unor esenţe
magice. Reîntîlnim grotescul excesiv din figuraţile baroce ale lui Hieronimus Bosch, cu adaosuri
personale: chipuri monstruoase, corpuri ficţionale, mutante, homunculi hidoşi, salamandre,
baloane de cristal, diagrame secrete ale maeştrilor consacraţi, totul avînd alura unui dublu
coşmar - cosmic şi antropologic. Omul de astăzi pare degenerat, supus unor experimente pe care
nu le mai poate controla.
Tudor Pătraşcu găseşte o formulă inedită de valorificare a sugestiilor esoterice. Departe
de a se afunda în nămolul superstiţiilor ocultiste, el realizează o inspirată „transmutaţie” a
temelor iniţiatice în registrul privilegiat al formelor şi culorilor. „Alchimia picturală” este gîndită
astfel ca punte de acces la rîvnita „piatră filosofală”, adică la acea modalitate a înţelepciunii
care, eventual, n-ar putea oferi solu ia salvatoare din deriva ontologică generalizată pe care o
experimentăm fără voia noastră.
prof. univ. dr Petru Bejan