Am organizat această „tabără de vară” în februarie pentru că am considerat sfârșitul iernii potrivit pentru contemplare şi căutare de noi drumuri. Locul a fost și el prielnic pentru aşa ceva. Am vrut să ne concentrăm asupra reflexiei artistice mai degrabă decât asupra producerii de noi lucrări. În ceea ce privește selectarea artiştilor, ne-am propus să invităm tineri pictori clujeni cu pregătire tehnică temeinică, care abordează pictura în maniere diferite, chiar dacă activează în domeniul picturii figurative.
Titlul sub care prezentăm aceste lucrări era dat: Vârful Câmpului – numele acelui peisaj cu atmosferă
cehoviană din Lunca Siretului (judeţul Botoşani), unde am fost găzduiţi timp de o săptămână. Lucrurile şi cuvintele găsite pot să ne inspire şi să ne ajute să găsim exprimarea potrivită a gândurilor noastre.
Astfel, cred că sintagma „Pe Vârful Câmpului” surprinde bine acea situaţie în care se află artistul contemporan în lumea artei, dar este sugestivă pentru însăşi starea lumii artei. După modernism, încercăm să ne instalăm confortabil într-o lume în care nu mai suntem conduşi de crezul arogant în evoluţia artei al avangardei, fără a ne lăsa copleşiţi de starea pesimistă produsă de gândul „nimic nou sub soare”. Dorim să fim fericiţi şi proaspeţi pe un câmp care a existat şi până acum, dar a cărui noutate poate fi redescoperită în permanenţă. Acest câmp nu are vârf, ceea ce ne duce cu gândul spre faptul că în câmpul artei dezvoltarea nu se petrece în exterior şi în sens vertical, ci mai degrabă în interiorul nostru, şi astfel acel sistem de valori conform căruia ceva poate fi „pe vârf” se raportează la o măsură interioară şi nu la un canon exterior, general valabil.Arta se contopeşte cu vasta întindere orizontală a creativităţii vizuale, devenită accesibilă şi marelui public. Ea se inspiră din această bogăţie, dar în acelaşi timp este nevoită să se poziţioneze defensiv, artiştii şi instituţiile lumii artei dorind să o păstreze ca pe un teren autonom.
Această poziţie privilegiată a artei nu se poate însă păstra doar prin raportarea la „măsura internă”,deoarece aceasta le este caracteristică şi multor produse vizuale anonime, care nu se revendică a fi artă.
Astfel, pentru a-şi păstra statutul, arta trebuie să adreseze şi altor filtre.
invoca măiestria manuală şi priceperea tehnică, elemente care au devenit rare în epoca noastră
post-industrială şi digitală. Evident, ea beneficiază şi de faptul că produce obiecte unice, fapt care stârnește interesul colecţionarilor şi al comerţului de artă.
Acest aspect al picturii cauzează însă şi probleme, întrucât imaginaţia artistului poate cădea pradă reificării. O altă capcană este intruziunea, uneori fără temei conceptual (doar material) a picturii în mediul artei conceptuale sau, la cealaltă extremă, transformarea ei în jurnalism, în pictură istorică facilă, cu valabilitate efemeră. Mai poate pictura să rămână fidelă propriului mediu și să exprime conținuturi în maniere care să îi aparțină în exclusivitate?Privind „lucrările timpurii” ale acestor tineri pictori, ne putem pune astfel de întrebări. E precoce să vorbim despre un „univers artistic”, însă în tablouri putem deja recunoaște trăsăturile personalității și abilitățile artistice ale fiecăruia.
Székely Sebestyén György,
istoric de artă si directorul Galeriei Quadro,Cluj
Expoziția va fi deschisă în perioada : 22.06. - 06.07.2012.
