Expozitie de pictura Valentin Sava “Amonii cromatice” - Casa Corpului Didactic Iasi


Casa Corpului Didactic Iași și Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași organizează expoziția de pictură „Armonii cromatice”.
Înscris în registrul artelor vizuale, conceptul curatorial al evenimentului reunește o selecție de  lucrări reprezentative semnate de cunoscutul artist ieșean Valentin Sava.
Dincolo de aspectul clasic al figurării elementelor picturale, demersul artistului promovează și perpetuează meditațiile structurale care deschid dialoguri între universul fantastic al tematicilor, interpretărilor, tehnicilor şi centrelor de interes.
Evenimentul expozițional este găzduit de simezele Galeriei de Artă “Ion Neagoe” ale Casei Corpului Didactic Iași în perioada 13 septembrie - 8 octombrie 2012.
Expoziția va fi putea fi vizitată  zilnic, de luni până vineri, între orele 9.00 – 17.00. Intrarea liberă.
                                                           
                                                           
Coordonator eveniment: profesor Carmen Sîrbu
Curriculum vitae (selectiv) - Valentin Sava
Pictor, conferențiar univ. dr., director Departament nr.5 Arte Plastice, Universitatea. de Arte "George Enescu", Iaşi. Născut: 11 august 1953, mun. Roman, Jud. Neamţ. Studii:  1979- 1983 Facultatea de Arte Plastice, Conservatorul "George Enescu", Iaşi. 2001- 2005: Doctorat în Filosofie–Estetica Artelor Vizuale, Univ. "Al.I. Cuza", Iaşi. 2007-2010: Doctorat în Arte Plastice şi Decorative, Univ. de Arte "G. Enescu", Iaşi. Carieră:  1983-1989: Profesor 1 desen, Şcoala Gen. nr. 4, Piatra Neamţ; 1989–1990: Muzeograf-debutant, Muzeul de Artă, Complexul Naţional Muzeal "Moldova"- Palatul Culturii Iaşi; 1990–1995: Asistent univ., Academia de Arte "George Enescu", Iaşi. 1995-2006, lector univ.; Din 2006, conferențiar univ. dr.; Din 2008, șef, catedra a IX-a Arte Plastice; Din 2011, director departament. Expoziții colective şi personale (selectiv): “Saloanele Moldovei”, Bacău şi Chişinău (Rep. Moldova), ed.I-XX, Saloanele "Artis " ale Filialei Iaşi a UAP din România, Bienala de Arte Plastice "Lascăr Vorel", Piatra Neamţ, Muzeul de Artă, ed. 2009, Salonul Prof. de Arte Vizuale, Iaşi, Galeria "Tonitza", ed. 2009-10, Expo. Cadrelor Didactice ale Fac. de Arte Plastice, Decorative şi Design, Galeria "apARTe", Iaşi, Expo. "Erotica", Galeriile UAPR "Cupola", Iaşi; Expoziții de grup în Franța, Germania, Ucraina, R. Moldova. Prezent cu lucrări în colecţii de stat şi particulare în România, Germania, Franţa, SUA, Ucraina şi Rep. Moldova; Cărți publicate (selectiv): "Judecata estetică şi portretul în pictura de şevalet", Artes (2005), "Ghid tehnologic al picturii de şevalet", Artes (2005), “Tehnicile artistice, între tradiţie şi modernitate”, Artes (2009), “Învăţământul artistic naţional ieşean şi vocaţia lui europeană”, Artes (2010), “Portretul modern în pictura românească aflată în patrimoniul Muzeului de Artă din Iaşi, Artes (2010); Premii: Premiul pentru pictură al Filialei Iaşi a UAP- România, (2007); Diploma de Onoare pentru contribuţia la promovarea valorilor artelor plastice, Festivalul Internaţional "Vacanţe Muzicale la Piatra Neamţ"(2008); Diploma şi Medalia de Argint pentru creativitate şi inovare în cadrul Expoziției Internaţionale a Creativităţii şi Inovării "EuroInvent" (2009 și 2011); Afilieri profesionale: Membru UAPR, filiala Iaşi, secţia pictură (1990), membru fondator, Asociația ”Artă și Educație - Liviu Suhar” Iași (2011); Adresa: Ro-700233, Iași, Bd. Dimitrie Cantemir, 5, bl. B4, sc. A. ap.3-parter. Telefon: 0728 796 331, 0232 230 209. Email: valentinsava47@yahoo.com ■