Ansamblul SonoMania prezintă concertul-vernisaj MISTERE SONORE / MISTERE URBANE
Ansamblul SonoMania prezintă concertul-vernisaj
MISTERE SONORE / MISTERE URBANE
În data de 23 ianuarie, la ora 19:00, va avea loc la Palatul Şuţu un concert cameral susţinut de ansamblul de muzică nouă SonoMania. Artiștii Teodora Maftei, Sabina Ulubeanu şi Cornel Brad vor vernisa în debutul serii artistice o inedită expoziție de fotografie.
Proiectul, structurat în jurul temei misterului, în ipostaza sa sonoră, dar şi vizual-urbană, ţese împreună basme, semne, colinde, sunet şi imagine, într-un dans al culorilor ce pendulează de la carnal la celest, de la materie la spirit. Evenimentul face parte din Stagiunea Muzicala "Iosif Sava" 2012-2013 a Fundaţiei ACCUMM. Intrarea este liberă.
Constituit la inițiativa compozitoarei Diana Rotaru, o prezență consacrată pe scenele internaționale, ansamblul SonoMania abordează cu entuziasm repertoriul definitoriu pentru muzica modernă și contemporană, universală și românească. De la concertul de debut, aMAZEinSOUND (3 iunie 2012), în cadrul Bienalei Internaţionale de Artă Contemporană din Bucureşti 2012, tinerii muzicieni au participat la festivaluri importante, precum Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi, Bucharest Music Film Festival – ArCuB, Festivalul de Muzică Contemporană Happoman 2012 (Coreea de Sud) sau Meridian – Zilele SNR-SIMC.
Website: http://sonomania.webs.com/
Facebook: https://www.facebook.com/SonoManiaEnsemble
În seara de 23 ianuarie, Valentin Ghita (oboi), Eugen-Bogdan Popa (violoncel), Ana Chifu (flaut), Mihai Pintenaru (clarinet), Maria Chifu (fagot), Radu Vâlcu (chitară) şi Olga Podobinschi (pian) vor interpreta lucrări de Jaques Ibert, Sigismund Toduţă, Dan Dediu, Tiberiu Olah, Sabina Ulubeanu, Darie Nemeş-Bota, Witold Lutoslawski şi André Jolivet. Muzica propusă va fi acompaniată vizual de lucrările celor trei fotografi deja cunoscuți publicului bucureștean și nu numai.
Teodora Maftei: fotograful – subiect sau subiectul – fotograf. Nu știi daca e acolo să facă fotografii sau să i se facă. Creează peisajul, nu doar îl încadrează. Pasionată de detalii, nu de perfecțiune. De iubire, nu de 2 oameni. De lucrurile care fac diferența. Tema preferată: desigur, viața. Fotografiile ei au participat la numeroase expoziții de grup, personale sau la proiectele Hidden Reality, la inițiativa Organizatiei Euroarte, Bucuresti si Porto (Portugalia), 2012. Un eveniment special a fost expoziția colecției sale cu ocazia Zilei Mondiale a Luptei Împotriva Cancerului (2011).
Cornel Brad este un fotograf preocupat de oameni și de interferențele subiective cu spațiul pe care personajele sale îl ocupă în mod direct sau subtil. Lucrările sale au putut fi vizionate în cadrul expoziției personale 101 portrete Scoala de la Bunesti- Cărtureşti Verona-2010, în numeroase expoziții de grup, publicate în Aspen Idea, Igloo, AgriPlus, Decât O Revistă, La Terasse, Observator Cultural și sunt prezente în colecții private din Europa și SUA.
Sabina Ulubeanu este interesată de elementele comune muzicii și fotografiei: memoria, timpul și spațiul. Proiectele sale aduc împreună cele două arte, în expoziții personale, de grup și concerte în România și Europa. Cea mai recentă expunere este participarea la festivalul „Eyes On”, Viena, în cadrul Bienalei „Luna Europeană a Fotografiei”, cu expoziția personală Creation. Space and Memory Games”, vernisată la Schikaneder Club und Kino și vizibilă între 1-27 noiembrie 2012. http://sabinaulubeanu.instantencore.com/