Delia Andrieş
“Visual Silence |
Portraits of absence” @ Galeria Theodor Pallady
Expoziţie de
pictură
1-10 Martie, Galeria
Theodor Pallady
Iași, str. Lăpușneanu nr. 7-9
(fosta Galerie Dana)
În aceeaşi
perioadă, Galeria Theodor Pallady va găzdui şi
expoziţia de desen “Panoramic” a
artiştilor Maria Gheorghiţă-Vornicu şi Andrei Morteci.
Vernisaj : Vineri, 1 Martie, ora 18.00
Prezintă: criticul de artă Petru Bejan
Organizatori: Asociaţia Expus in parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici
– Filiala Iaşi
Parteneri media : www.vernisaje.com , www.modernism.ro , www.artclue.net , www.tataia.net www.altiasi.ro, www.culturainiasi.ro
A motiva printr-un statement absenţa statementului este o contradicţie la
care am recurs pentru a încerca să-mi eliberez practica artistică de sub
subjugarea conceptuală pe care o presupune imperativul comunicării impus de
timpurile prezente, inclusiv în câmpul artei, sub orice mediu posibil. Timpul
postmodern nu mai are rabdare să permită experienţei de receptare artistică să
se manifeste inefabil, şi nici practicii artistice să-şi ia răgazul necesar
pentru a produce inefabilul.
în acest mod imi asum, ca atitudine subjugată demersului meu artistic,
absenţa unui statement pe care să-l ataşez complementar proiectelor mele.
Cauzele acestui tip de pozitionare sunt multiple. Una dintre ele rezidă în
faptul că mă interesează mai mult incercarea de a operationaliza prin mecanisme
specific artistice conţinuturi informaţionale (extra-artistice). Astfel, urmăresc codificarea artistică a demersului conceptual, în
detrimentul intermedierii lui teoretice. Proiectele mele, inclusiv “Visual
Silence”, au la bază stradania de a implini un act comunicaţional prin
re-prezentarea (prezentarea din nou) tensionată a realităţii prin mijloace
specifice limbajului vizual, cu intenţia de a-i reda obiectului artistic
capacitatea de a aduce cu sine o altă lume. El funcţionează astfel ca fereastră
sau punte, care permite conţinutului informațional să se fenomenalizeze saturat în procesul
receptării artistice, transformând vederea în privire nudă. ( Delia Andrieş )
Delia Andrieş este artistă vizuală absolventă a Universităţii de Arte
"George Enescu" din Iaşi. În prezent, este doctorandă a Universităţii
Naţionale de Arte din Bucureşti. Expoziţia de pictură figurativă "Portraits
of Absence" este al doilea proiect
expoziţional personal din activitatea artistei şi prima parte a seriei "Visual
Silence", un proiect artistic început în 2011 şi aflat în curs de desfăsurare.