“PRELUDIU”, Andreea Macovei şi Raluca Daniliuc, Galeria “Theodor Pallady”, Iasi


Expoziţia “PRELUDIU”, deschisă simultan la Galeria “Theodor Pallady” şi la Galeria “N. Tonitza” din Iaşi, între 22 aprilie şi 8 mai 2013, reuneşte- într-o intenţie conceptuală unitară- lucrări din proiectele individuale ale artistelor Andreea Macovei şi Raluca Daniliuc: “OLD AND NEW REVIEW” respectiv “AMPRENTE ALE ALTOR CIVILIZAŢII ÎN ISTORIA ARTELOR”.
Titlul evenimentului prefigurează faptul că aceasta este prima expoziţie de anvergură din cariera celor două tinere artiste, conform sensului figurativ al termenului preludiu - acțiune care precedă altă acțiune, anunțând începutul ei.
Proiectul expoziţional al Andreei Macovei propune ca temă de investigaţie faptul că, pentru artistul de astăzi, arta poate fi mai mult sau mai puţin imitare a modelelor culturale, dar şi transfigurare, preluare, copiere, modificare, mixare sau reasamblare a unor elemente dezinvestite radical de aurele armoniei şi ale frumuseţii. Ea face din demersul teoretic un motiv imediat al transpunerii, astfel că pânzele sale sunt replici interpretate şi decontextualizate ale unor opere de referinţă din istoria artelor tradiţonale, moderne şi contemporane. Rezolvarea plastică a proiectului său este definită de mixarea inspirată şi complexă a unei game variate de posibilităţi interpretative şi metaforice, ce reprezintă citate culturale la operele şi practicile picturale ale unor artişti ce provin din cele mai variate momente şi epoci ale istoriei universale a artelor. În picturile ei, sunt integrate şi schemele compoziţionale ale operelor citate, cărora le aplică procedee de adaptare la exigenţele noilor sale formate fizice ale suporturilor cât şi ale enunţurilor conceptuale sintetizatoare, expresii ale spiritului epocii recente.
 Proiectul expoziţional al Ralucăi Daniliuc este articulat pe marginea unor evidenţe artistice şi istorice care pun în discuţie posibilitatea existenţei şi intervenţiei altor civilizaţii  humanoide în procesul devenirii noastre naturale şi propune, în cheie picturală, câteva soluţionări metaforice ale problematicii ample privind enigmele apariţiei şi dezvoltării civilizaţiei umane. Ea a analizat o serie bogată de „amprente” si date privind posibilele vizite (unele datând din vremuri imemoriabile) ale unor fiinţe cu inteligenţă şi nivel de dezvoltare tehnologică net superioare rasei umane actuale. Rezolvarea plastică a proiectului său  este axată pe identificarea unei formule stilistice care să susţină demersul conceptual, propunând o manieră care aminteste de picturalitatea specifică artei digitale din filmele de anticipaţie ştiinţifico-fantastică sau din videoclipurile şi jocurile video, o strategie plastică realizată din game şi efecte cromatice adaptate subiectului ales dar şi exigenţelor estetice impuse de epoca digitală, cu atitudini expresive şi structuri plastice extrem de variate, tradiţionale şi moderne, îmbinate în cadrul aceluiaşi filon compoziţional şi ideatic, aspecte care aduc un plus de interes şi originalitate ansamblului.

Andreea Macovei şi Raluca Daniliuc sunt absolvente ale Facultăţii de Arte Vizuale şi Design - Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi, specializarea pictură de şevalet, la clasa Lect. univ. dr. Cristian Ungureanu, actualmente masterande în cadrul aceleiaşi intituţii, la clasa Conf. univ. dr. Valentin Sava. Artiste profesioniste, Andreea Macovei şi Raluca Daniliuc, au participat la numeroase expoziţii collective, atât în ţară cât şi în străinătate.