Concurs national de jurnalism si literatura
Revista Art Out cauta redactori permanenti
Termen limita: 5 septembrie 2013
Organizator: Art Out.
Art Out este o revista de arta, arhitectura, patrimoniu si restaurare.
Art Out - gratuita, usor de citit, accesibila – o revista online (www.artout.ro).
Infiintata in ianuarie 2011, revista a reusit sa ajunga in topul revistelor de profil din Romania, caracterizandu-se prin inventivitate, creativitate, formule noi si eliberarea de clisee.
Revista promoveaza tinerele talente si incurajeaza interdisciplinaritatea si colaborarea intre studenti si specialisti ai diferitelor domenii conexe, in vederea formularii unor opinii documentate, dar personale, capabile să contribuie la formarea judecății estetice a publicului larg.
Scopul concursului:
- descoperirea si promovarea tinerilor care au o formatie umanista
- colaborarea cu specialisti din domeniile umaniste (arte, istorie si critica de arta si arhitectura, istorie, filologie, istorie si critica literara, restaurare-conservare, psihologie, antropologie, filosofie etc)
- formarea unei echipe redactionale solide, bine formate, nonconformiste, entuziaste
Eligibilitate
Concursul este gratuit si este deschis tuturor persoanelor care activeaza in domenii umaniste, indiferent de varsta, sex, nationalitate, etnie.
Cerintele concursului
Concurentii sunt rugati sa creeze si/ sau dezvolte in aproximativ o pagina conceptul unei rubrici (conceptul trebuie sa contina: numele rubricii, structura ei, nr aproximativ de pagini, raport procentual text vs imagini, propuneri de posibili colaboratori la rubrica) si sa redacteze un articol pentru tema numarului din septembrie: Perspectiva, imagine, detalii, respectand normele de redactare Art Out.
Nota: Concurentii pot dezvolta conceptul unei rubrici Art Out deja existente, pentru a prezenta viziunea lor asupra rubricii sau pot crea o rubrica noua, dovedind creativitate, imaginatie, nonconformism, vitalitate.
Concurentii sunt rugati ca pe langa aceste materiale (conceptul rubricii si articol pentru tema numarului din septembrie) sa trimita CV-ul lor, cu datele de contact (e-mail, telefon) si ocupatia curenta.
Toate materialele se vor trimite pe adresa redactiei: redactie@artout.ro.
Termen limita: 5 septembrie 2013, ora 24.00.
Criterii de jurizare
Redactia cauta specialisti ai domeniilor umaniste sau tineri formati in stiintele umaniste care sa prezinte o viziune proaspata, novatoare, pentru revista Art Out. Cautam persoane cu viziune de dezvoltare pe termen lung, cu abilitati de cercetare si de jurnalism, cu un stil argumentat, stiintific si personal de a scrie.
Principalele criterii: incadrarea la tema si la directia redactionala Art Out, originalitate, creativitate, inovare, conexiuni cu specialisti ai domeniilor de interes Art Out.
Premiu: publicarea articolului in dosarul tematic al numarului din septembrie si selectarea ca redactor permanent Art Out. Asadar oferim posibilitatea unei colaborari pe termen lung.
Nota: postul de redactor permanent este dezvoltat in sistem de voluntariat, asadar nu este remunerat.
Motive pentru a participa la concurs
Articolul tau va fi publicat in revista Art Out si, totodata, vei avea posibilitatea de a te intalni cu membrii echipei Art Out si de a conduce una din rubricile revistei.
Concurand, poti sa:
• Fii publicat. Articolul tau va putea fi publicat in paginile revistei Art Out.
• Fii descoperit. Poti avea oportunitatea de a intalni alti redactori si specialist ai domeniilor umaniste si/sau colaboratori Art Out.
• Bneficiezi de recunoaste. Finalistii concursului vor fi publicati in revista, pe site-ul Art Out, pe pagina de facebook Art Out si in comunicatele de presa care vor fi editate cu aceasta ocazie.
• Vei avea rubrica ta permanenta la Art Out.
Asteptam materialele tale pe adresa redactiei.
Mult succes!
Contact:
redactie@artout.ro
laura@artout.ro
https://www.facebook.com/ArtOutMagazine
www.artout.ro
0747060128
Pentru intrebari/ nelamuriri, va rugam contactati redactorul-sef Art Out: Laura Lucia Mihalca: laura@artout.ro.