Corneliu
Ionescu – „zburătorul enigmatic”
"Spre necunoscut" |
Născut în 1938, cu rădăcini
oltenești, Corneliu Ionescu a studiat pictura la Institutul de Arte Plastice
„N. Grigorescu” din București, avînd privilegiul unei întîlniri paideice cu
deja consacratul Corneliu Baba. Mobilizat după absolvire pe frontul didactic al
Universității ieșene, a parcurs toate etapele consacrării profesorale. Ca
artist, s-a grăbit „încet”, neprecipitat, construindu-și un traseu în care
semnele maturizării se disting cu claritate de la un timp la altul.
Corneliu Ionescu s-a eschivat retoricii picturale de consum, cu
miză exclusiv decorativă. Lucrările sale sînt voit spiritualizate, solicitînd
aport meditativ. Subiectele sînt grave, avînd alură metafizică. Artistul este
preocupat să înțeleagă universul, spațiul, materia, formele, surprinzîndu-le în
ipostaze dinamice sau în propriile lor metamorfoze (Fereastră spre univers, Eclipsă, Simfonie
spațială, Metamorfoza formelor, Forme spațiale). Deși non-figurative,
compozițiile sînt profund antropomorfizate. Ele vorbesc despre om și natura
specifică a acestuia – un om esențializat, definit de tentația înălțării, de
obsesia ascensională. „Zburătorul” apare ca leit-motiv, întărit de sugestiile
„desprinderii” de greutatea materiei, de
„metamorfoza zborului” propriu-zis. Rafinarea formelor, cenzurarea
extravaganțelor coloristice îl conduc spre un limbaj esențializat la maximum,
unul care se folosește de simplitatea mijloacelor pentru a da densitate
proiectelor.
"Zburatorul enigmatic" |
Ca și alți artiști
din generația sa, Corneliu Ionescu a fost victima unei discreții excesive,
dublată de o oarecare mefiență cu privire la prezențele publice. În joc erau,
pesemne, precauții autoimpuse care să-l ferească de improvizații și de ispita
lucrului facil, fără perspectiva unei certe confirmări estetice. Acum, după
„desprinderea” definitivă de lume, este
treaba criticilor, a exegeților competenți, să-i descopere opera și să o
așeze acolo unde se cuvine.
Petru Bejan
"Aripi aurii" |