Art Out numărul 8
Art Out numărul 8 sau ..de la astenie de toamnă la emoții, pasiune, iubire și dor și... să nu uităm de ... intrigi și umor.
Toamna este o temă recurentă în istoria artei, dar eu îl numesc un moment melancolic cu peisaje splendide, ruginii, atunci când codrul își dă jos hainele prăfuite, îmbrăcându-se cu sinceritate și cu puritatea albă a iernii.
Citind printre rânduri, privind și dezbătând, mi-am amintit că omul și codrul cu tei se succed umil și chiar fericit, la fel cum anii lui trec ca un anotimp. Cu zâmbete sustrase din razele de soare, cu furtună în suflet și câte un cuvânt timid spus omului iubit, după toamnă, noi, ruginii, ajungem bătrâni, înțelepți și înconjurați de copii, la fel ca iarna cea albă și pură pe care o știţi.
În acest număr vom face referire și vom intra în sufletul cititorului, nu numai cu peisaje, ci și cu sentimental tomnatic, și totodată vom atinge sensibila coardă a dragostei, a iubirii - atât a iubirii omului către frumos și natură, cât și cea a omului către om.
Un formidabil număr 8 care face trimitere nu numai la splendoarea anotimpurilor, la frumusețea iubirii, la îmbierea tablourilor naturii din care ne inspirăm atât noi, artiștii, cât și celelalte categorii de oameni, aducându - ne o liniște interioară.
Totodată, îți amintim că, la fel ca natura, omule, ești trecător. Rămâi acolo doar în mintea unora, tu, om, o ființă, un copac trecător. Imbătrâneşti ca stejarul, te pleci ca o salcie, stai falnic ca bradul și peste tine trec anii ca anotimpurile.
Toamna face tranziția și acest număr 8 al revistei Art Out îi urmează exemplul:
Art Out nr. 8/2011, anul I
EDITORIAL
Emoţie – A venit toamna – Mihai Moldoveanu
INTER VIEW
Christina One povestind... – Laura Lucia Mihalca
De vorbă cu Marius Burhan – Laura Lucia Mihalca
EMOŢIE DE TOAMNĂ
Fructele toamnei artiştilor – Lavinia – Elena Vieru
Ce este, de fapt, toamna? – Mihai Moldoveanu
Inima-(mi) miroase (încă) a iarnă - Ioana Niţică
Rătăcind pe meleagurile toamnei – Andreea Giorgiana Nicolae
Pesemne vine iarna – Andrei Constantin Brams
OPINII
Ars Magna – idei despre artă – Mihai Moldoveanu
MAI MULTE OPINII
A zugrvi = definiţia (re)inventată de suflul românesc grigorescian – Ioana Niţică
Despre trăinicia lucrurilor pământeşti - Emilia Cernăianu
CASE CARE NU MAI PLÂNG
Grand Hotel Continental – Diana Guţu
ARHITECTONIC
Diagrama – Dan Agent
PROIECTE
West meets East – a cultural book exchange – Daniela Frumuşeanu
Vestul întâlneşte Estul – un proiect cultural remarcabil – Valentin Ciucă
În jurul cărţii -obiect – Mihaela Varga
Expoziţia de pictură Joy of Life – Daniela Zbârcea
PROIECTE STUDENŢEŞTI
Emanuel Ciobănică
http://artout.ro/