Vineri, 28 februarie 2014, a
avut loc prima ediție a Galei Teen Art Out. Evenimentul a început în jurul orei
19.30 şi a fost găzduit de Fratelli espresso bar.
Prin
acest eveniment, Art Out şi-a propus facilitarea accesului tinerilor artişti pe
scena culturală bucureşteană, oferind posibilitatea interconectării cu
specialişti din domeniile umaniste şi cu reprezentanţi ai presei, păstrând
totul în strânsă legatură cu publicul larg, iubitor de frumos, căruia i-au
dedicat acest demers.
La
eveniment au luat cuvântul personalități marcante ale culturii românești
precum: Liliana Pagu (Preşedinta Asociaţiei Femeilor din România), Augustin
Ioan (arhitect, profesor universitar), Virgil Niţulescu (director al Muzeului
Ţăranului Român), Daniel Spânu (arheolog),
Pavel Şuşară (critic și istoric de artă, preşedintele Asociaţiei Experţilor şi
Evaluatorilor de Artă din România).
Evenimentul
s-a bucurat de un real succes, de o promovare intensă şi de un public numeros.
Au fost prezenţi o serie de reprezentanţi ai industriilor creative, de la artişti,
arhitecţi şi designeri, la graficieni, programatori, jurnalişti, fotografi,
oameni de business.
Structurat
în 3 părţi, evenimentul a îmbinat armonios 3 cuvinte cheie din viaţa oricărui
profesionist: networking, competiţie şi distracţie.
A
fost ocazia cea mai potrivită de a sărbători 3 ani de existenţă pentru revista
Art Out şi 2 ani de existenţă pentru revista Teen Art Out.
Prezentatorul
serii a fost Antonio Corneanu, o prezenţă charismatică şi cu totul deosebită,
iar moderatorul serii a fost Alexandru Cristea, redactor Art Out.
In cadrul Galei, Art Out a prezentat un teaer care
prefateaza numarul urmator al revistei, cu tema Highlife. Va invitam sa il
urmariti aici: https://www.youtube.com/watch?v=HJv-mHjTtec&feature=youtu.be.
Va fi primul numar bilingv al revistei Art Out.
Totodata, pe 3 martie a fost lansat cel mai recent numar
Teen Art Out, cu un dosar tematic intitulat sugestiv Slow, love, slow. Numarul
poate fi citit integral pe site-ul Art Out: www.artout.ro.
Partener
principal: GensDuBien
Gazda:
Fratelli espresso bar
Sponsor
principal: Fundaţia Preţuieste Clipa
Sponsori: Cofetăria Alice, Hollywood Multiplex, Assamblage School of Contemporary Jewelry, 4Art, Ana Necolau, Daniela Bălan, Roxana Barbu, Accesorizze your life, Handmade Boutique
Parteneri
strategici: Cvartetul Allegria Musical, Maria Grosu, Point Zero, The
Beards Studio.
Parteneri:
A.P.I.R., AEGEE, AFIR, AGR, ASASH, Asociaţia Absolvenţilor Urbanişti şi
Peisagişti din România, Asociaţia Art & Co, Asociaţia Culturală Pro
Basarabia şi Bucovina, Asociaţia Euroarte, Asociaţia Femeilor din România,
Asociaţia Femeilor Universitare, Ed4Lead, Fundaţia Ileana Mustatza, Green
Revolution, Liga Studenţilor Români din Străinătate, Philos, Şcoala de Valori, Uniunea Ziariştilor
Profesionişti din România, VIP România,
Young Professionals club (YPC)
Partener
instituţional: Facultatea de Litere din cadrul Universităţii
Bucureşti
Parteneri
media: Academic Link, Agenţia de Carte, Arhimania, Artindex, Asociaţia
Arché, Avocatura.com, Autentici.ro, Bookbloc.ro, Businesswomen.ro,
Caietesilvane.ro, Calendar de evenimente, Ceaşca de Cultură, Ce facem diseară, Cititor
de proză, Clinic TV, Elegantine, Evenimentestudentesti.ro, Fashion TV,
Gratuitor, Iatalumea, Inoras.ro, Iqool, Observatorul, Observator cultural,
Radio România Cultural, Roarhitect, România Pitorească, România Pozitivă,
SalonTV, SensoTV, Startups.ro, Studentii.net, Teen Press, Vernisaje,
Vinsieu.ro, Vreau Arta.
Despre Art Out
Art
Out este o revistă de artă, arhitectură, patrimoniu şi restaurare.
Fondată
în ianuarie 2011, revista a evoluat prin colaborari cu specialisti din tara si
din strainatate, devenind una din
revistele de prima importanta la
nivel national pe plan cultural - artistic.
În
februarie 2013, Art Out a împlinit 3 de activitate, definindu-se ca un actor
important pe scena presei, artei și culturii românești, fiind un promotor și
organizator de evenimente cultural-artistice remarcabile.
Detalii contact: