superEMBRIO / RAMON SADIC / Galeria MORA / Bucuresti


Galeria MORA si RAMON SADIC
va invita la vernisajul expozitiei de pictura si obiect

superEMBRIO


Vernisaj: Vineri, 19 martie, ora 19:00


superEMBRIO, personajul creat de Ramon Sadic, este un personaj contemporan noua si lumii in care traim, o lume perceputa ca fiind confuza, vesela si cinica in acelasi timp, o lume angoasa(n)ta si concentrata pe prezentul imediat.

superEMBRIO este un anti-erou compozit si multiform, este atat masivul razboinic innaripat cu trup falic si zambet tamp, cat si zburatorul obez cu izmene tricolore, o figura inspirata de benzile desenate americane cu super-eroi. Dar, spre deosebire de acestia din urma, superEMBRIO nu poseda o putere supranaturala clar definita. E-adevarat, zboara, dar zborul lui pare un simulacru, zboara zbarnaitor, fara o tinta clar definita.

Desi este un embrion (termenul provine din greaca veche si s-ar traduce prin “ceva care creste, evolueaza”), superEMBRIO este incremenit intr-o atitudine inactiva si apare ca o crisalida impietrita in forma vizuala. Din aceasta perspectiva, embrionul gras si pus pe mistocareala ne reprezinta pe multi dintre noi, neputintele noastre, lasitatile noastre ascunse in spatele unui paravan de forme fara fond gaunoase si impachetate intr-o forma de discurs “actual”. Aparitia sa exterioara reflecta critic goliciunea interioara, embrionul obez si bascalios facand aluzie si la multe figuri din politica romaneasca, cu care are in comun spiritul absurditatii zilnice ridicat la nivel de conduita normala.

superEMBRIO nu are o alura definitiva, ci sta sub semnul indeciziei, al ironiei si al fragmentarii. Lucrarile lui Ramon Sadic tulbura si amuza in acelasi timp. Zambetul personajului sau este si el unul veritabil, dar in acelasi timp emfatic, ca si substanta acestei creaturi jucause si vag amenintatoare.

Ramon Sadic (n. 1975) este absolvent al Universitatii de Arte “Luceafarul” din Bucuresti, sectia Pictura. Preocuparile sale artistice includ acum atat pictura, ilustratia, sculptura, cat si designul interior sau designul de obiect. Subiectele des abordate in diferitele sale creatii sunt in stransa legatura cu zona sociala, care deseori se intersecteaza cu cea politica.

Expozitia poate fi vizionata
in perioada 19 martie-10 aprilie 2010
luni-vineri orele 11:00-17:00
si cu programare la tel: 021 316 55 41