Foto vernisaj / GABRIELA DRINCEANU – SCULPTURA, SABIN DRINCEANU – PICTURA, LA GALERIA CUHNIA


























Incepind din 6 iunie, Palatul Mogosoaia ofera un regal de sculptură contemporana. Amplei retrospective a maestrului Vasile Gorduz din salile palatului, interventiilor plastice din spatiile gradinii si ale curtii datorate tinerei plasticiene Raluca Ghideanu, li se alatura o incintanta expozitie de sculptura si pictura semnata de doi artisti ieseni : Gabriela Drinceanu şi Sabin Drinceanu.

Expunerea marchează nu doar distanta uşor sesizabilă dintre doua ethosuri care determina pina la urma stilurile, ci chiar schimbarea de miza operata de noua generatie de plasticieni in privinta receptarii operei.

Lucrind impreuna pictura bisericeasca, dar si pe teritoriul actiunii culturale, prin fundatia AXart, Gabriela si Sabin Drinceanu impartasesc in mod evident o spiritualitate comuna care-i modelează si defineste insa in chip categoric diferit. De aceea a-i expune impreună este o incercare – pe cit de provocatoare, pe atit de fructuoasă prin complementaritatea rezultatelor. Spirit dionisiac, Gabriela Drinceanu aduce nelinistea, ruptura, gestul care clamează, sau dimpotrivă, reprima in adinc, ascunde pe jumatate, gindul, trairea, drama. Si pentru ea, sculptura inseamna in primul rind silueta in spatiu, figura aproape plana, ale carei mici accente si accidente plastice nu-i modifica esential receptarea ca prezentă diafana, alcatuire tainica, situata intre lumi, asemeni umbrelor din teatrul japonez. Si pentru ea sculptura inseamnă afirmarea unui gind in cetate, (rasplatit, de la debut, cu 8 premii nationale si locale) dar este expresie a unui ethos dinamic si capricios, cind imperios si patetic, tinjind dupa ceva de neatins, cind interiorizat, ascuns in fibra materiei si-n urma pensulei care modelează discret imaginea intruchipată in lemn, developind-o ochiului ce cauta un sprijin spre a inţelege. Demersul ei plastic, extrem de bogat şi promitator, se situeaza intre neoexpresionismul anilor 90 si traditionalismul ortodoxist caruia ii imbogateste identitatea cu expresia unor tensiuni spirituale autentice.

Spirit apollinic, Sabin Drinceanu aduce in pictura sa calmul nesfirsitelor cuprinderi ale meditaţiei. Mari pinze albe, itesc infiorari monocrome, primesc pecetea luminoasa a soarelui sau urma subtire a vremii, reunind simbolic fragmente de vechi tesaturi, documente, pagini dactilo, ori pur si simplu notatii obsesive. Autorul le-a numit temple ; e doar o sugestie de lectura pentru public si o comoditate a celui invatat sa picteze biserici dupa traditie si predanie. Se simte insa clar, in cele mai recente picturi, faptul ca in curind se va elibera de această explicitare exterioară aprofundind prin expreia plastica mesajul implicit al culorii, materialitatea ei concreta pe care o doreste sublim diafana.
Doina Mândru


Gabriela Drinceanu
http://arts.iasi.roedu.net/drinceanu/gabi
www.axart.org