4 x 4 SCULPTURĂ/ GALERIA CASA MATEI / Cluj


UNIVERSITATEA DE ARTĂ ŞI DESIGN CLUJ-NAPOCA organizează în perioada 8 DECEMBRIE 2010 – 7 IANUARIE 2011, la GALERIA CASA MATEI, expoziţia de grup 4 x 4 SCULPTURĂ.

Vernisajul expoziţiei va avea loc 
MIERCURI, 8 DECEMBRIE 2010, ORA 17:00.

Autorii proiectului, prof. dr. RADU MORARU, conf. dr. ALEXANDRU PĂSAT, lect. dr. IONEL TĂNASE şi prep. drd. FLORIN MARIN sunt cadre didactice ale UAD Cluj-Napoca, secţia Sculptură.
Cei patru artişti au o activitate expoziţională intensă, atât în ţară, cât şi în străinătate. În lucrările lor exploatează diverse zone de cercetare şi tehnici de lucru în materiale variate (bronz, piatră, lemn, materiale neconvenţionale).
Conceptul expoziţional mizează pe o reconversie a unor tehnici de sculptură tradiţională care în contextul contemporan şi al noilor tehnici neconvenţionale se autonomizează şi îşi recâştigă statutul. Lemnul ca material de lucru, precum şi tehnica în sine, deşi aparent convenţionale, sunt exploatate şi potenţate primind valenţe extrem de actuale. Uşor modelabil şi ofertant în sensul formelor create şi al structurilor generate, lemnul transmite într-o manieră extrem de firească şi onestă senzaţia de viaţă şi comunică extrem de direct cu privitorul. Obiectele create dezvoltă o poveste şi-şi asumă individualitatea şi statutul, personalizând spaţiul de expunere ce trăieşte sub amprenta lor.
Vă aşteptăm cu drag la eveniment!