Revista Art Out lansează numărul 4

În aprilie a avut loc prima licitaţie de artă contemporană românească şi lansarea indexului pieţei româneşti de artă 2011 - vorbim aşadar de structurarea şi conturarea mai fermă a pieţei de artă, motiv pentru care în acest numar Art Out propunem o dezbatere despre arta contemporană românească.
Vă prezentăm în cadrul dosarului tematic Con Tempo situaţii ţi argumente, dar şi discuţii de tip cauză - efect, raportări personale, reacţii şi critici.'' (Laura Lucia Mihalca, Director şi redactor şef  Art Out)

            Numărul acesta este un număr omagial, pe care îl dedicăm lui Nichita Stănescu, cu ocazia împlinirii a 78 de ani de la naşterea sa.
            Este un număr pe care îl închinăm şi lui Gheorghe Velea, unuia din importanţii artişti băcăuani, în contextul în care în aprilie 2011 se împlinesc 15 ani de la plecarea acestuia dintre noi.
            Vestea pierderii dintre noi a Ioanei Nemeş ne-a intristat pe toţi, aşa că închinăm un gând bun şi luminos pentru cea care a fost şi va fi unul din importanţii artişti contemporani români, o prezenţă extrem de activă în ultimii ani pe scena culturală, de care pe mulţi dintre cei care citiţi revista vă legă şi o prietenie sinceră.


Numărul 4 al revistei este disponibil online aici: www.artout.ro.
         
Cuprins:
                        DE-A LUNGUL ANILOR
Clopotul – Cristina Nicolae
Galben de Van Gogh – Andrei Constantin Brams
Spaţiul intimităţii la Remedios Varo şi Leonora Carrlington -  Andreea Răsuceanu
CÂNDVA
“Puiului, Ploieştiului” - Maria Tuţu
Pictorul naturii - Laura Lucia Mihalca
            GRAFICHERIE
Destine - Corina Vasile
MODĂ ŞI MODE
La vie en robes – Emilia Barbu


           
                        CON TEMPO
Pasiune... – Elias Lazarus      
De ce Monica Bovincini? – Lavinia Elena Vieru
Christ după Rădvan – Mădălina Iulia Timofte  
Real life –  Mădălina Iulia Timofte
Prezentul - (deş)artă (i)muabilă (forţă) in (so)arta contemporană - Ioana Niţică
Pictori şi poeţi la galeria Tabor de Nagy – Valery Oişteanu
Just a tourist gaze – Ramona Marinache
Controverse mai aprige decât în arta contemporană  nu au existat decât în lucrările lui Leonardo şi Michelangelo – Laura Lucia Mihalca

                        PROIECTE STUDENŢEŞTI
Autoportret – Oana Popescu                                                                                
Arte textile  -  Adriana Ciupercă                                                                                      
Căutarea      -  Lavinia Elena Vieru                                                                                          
Proiect         -  Adela Edu

Proiect          - Theodora Daniela Capăt

            BUZUNARUL LITERAR
Pricoliciul...şi Învierea! -  Adrian Botez
Cartea Noului Iov: “Exilat în strigăt” de Viorel Savin  – Adrian Botez
 Imaginea plastică a crepuscului comunist în romanul Un om din est de Ioan Groşan – Maria Alexe  
                                                           
            Parteneri Art Out: Muzeul Naţional Cotroceni, Sala de lectură -  ceainăria teatrului Act, ASTA Asociaţia Studenţilor Arhitecţi Cluj, Asociaţia studenţilor la Istorie - Universitatea Bucureşti, Fundaţia Calea Victoriei, Studentul Anului, Design yourself.
            Parteneri media Art Out: Modernism, Teen Press, P(i)lot architecture platform, Agenţia de carte.ro, Radio România Cultural, Port.ro, Vernisaje.com, Presainblugi, Am doar 18 ani.

Sugestii, păreri, propuneri de materiale, proiecte artistice, parteneriate şi colaborari:redactie@artout.ro.