"Alien Ties” / Dan Acostioaei / Mica Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia

"Alien Ties" de Dan Acostioaei, un proiect românesc performativ pe străzile Veneţiei 

Marţi, 2 august, ora 19.00, în Mica Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia va avea loc vernisajul expoziţiei „Alien Ties” de Dan Acostioaei.
Proiectul realizat de artistul vizual Dan Acostioaei s-a inspirat din conceptele de teatru invizibil şi teatru forum ale lui Augusto Boal, numărându-se printre câştigătorii concursului “Fostering Artistic Practices”, organizat de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia pentru proiectele din 2011 în domeniul artelor vizuale.
Prima etapă a proiectului a constat în realizarea unui experiment foto-video, pe malul lacului Veneţia din complexul zonei de agrement Ciric din Iaşi, exploatând creativ această „identitate” toponimică.
Apoi, începând din 26 iulie, un grup de şase performeri, actori la Teatrul Naţional din Iaşi, au transformat întâmplarea în scenă, strada şi mulţimea din Veneţia în scenografie iar trecătorii în public şi, totodată, participanţi la proiect. Grupul s-a prezentat ca o delegaţie de străini sau ca personajele din opera „Golconde” de René Magritte, care a interacţionat cu trecătorii de pe străzile Veneţiei, în diverse contexte performative, în momentele principale ale zilei (dimineaţa, după amiaza şi seara).
Neliniştea şi introspecţia au condus către participare şi interactivitate, reacţiile neaşteptate ale publicului fiind aspectele-cheie ale acestui eveniment. Privitorii au descoperit cu surpriză că au luat parte la un performance artistic, o intervenţie în ţesătura socială, uneori contrariantă, alteori hazlie.
A doua etapă a proiectului se va desfăşura începând cu 2 august, în Mica Galerie a IRCCU Veneţia, unde vor fi prezentate filmele produse de către Dan Acostioaei şi obiecte utilizate în timpul etapelor de filmare.
Expoziţia va rămâne deschisă publicului până pe 16 august 2011, de miercuri până luni, în intervalul orar 10.00 – 12.00 şi 16.00- 19.00.
Proiectul beneficiază de sprijinul financiar al Institutului Cultural Român.