MIRACOLE COTIDIENE – ZOE EISELE SZUCS/ Grand Cafe Galleron


Miracole la Galleron!

Luni, 7 noiembrie 2011, la ora 7 seara, HERMES BUCUREȘTI şi SYNCHRO ART vă invită la vernisajul expoziţiei retrospective „MIRACOLE COTIDIENE – ZOE EISELE SZUCS”, ce va avea loc la Grand Cafe Galleron din strada Nicolae Golescu, nr. 18A (în spatele Ateneului Român), în prezenţa doamnei Marina Constantinescu, critic de artele spectacolului.

Expoziţia – ce reuneşte lucrari din mai multe perioade de creaţie – aduce pe simezele bucureştene, după aproape 4 decenii, un artist de o sensibilitate aparte.

Absolventă a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, la clasa profesorului Corneliu Baba, Zoe Eisele Szücs este membră a UAP şi UNITER din România precum şi a Asociaţiei Internaţionale a Artiştilor Plastici.
Încă de la finele anilor ’70, Zoe Eisele Szucs este un nume ce se impune atât prin participarea la expoziţiile colective organizate de Filiala U.A.P. Arad, cât şi prin cele  personale găzduite de simeze prestigioase din ţară şi din străinătate, ce îi aduc recunoaşterea unanimă şi preţuirea breslei. Lucrările sale se regasesc în colecţii de stat şi particulare din întreaga lume (Ungaria, Franţa. Italia, Germania, Elveţia, Rusia etc.) De-a lungul timpului, a  primit mai multe distincţii şi premii, între care, cel mai recent este Titlul de Excelenţă în Arte Vizuale, conferit de către Consiliul Local al Municipiului Arad, la finele lunii  august.(Mai multe detalii la  http://zoeeisele.wordpress.com ).

„În animata viaţă artistică a Aradului, prezenţa pictoriţei scenografe  Zoe Eisele Szucs a constituit un ferment preţuit în egală măsură ca om şi ca artist. Ca om, pentru altruism, farmec personal, umor, tonicitate, ca artist, pentru o recunoscută vocaţie a transfigurării.” (Negoiţă Lăptoiu – 1999)
„Aş zice că secretul farmecului irezistibil al imaginii compuse de Zoe Eisele Szucs stă în ştiinţa, aproape alchimică, de a doza raporturile de plin şi gol, de întuneric şi de culoare...”  (Miruna Runcan – 1993)



În perioada 7 -30 noiembrie, publicul larg va putea admira lucrările expuse în spaţiul generos al Grand Cafe Galleron, zilnic între orele 9.00-24.00.

Sponsorul evenimentului: ZAREA
Parteneri media: ArtAct Magazine, Modernism.ro, Șapte Seri, Veioza Arte, Senso TV/ARTE, AdevărulTv.net, Onlinegallery.ro, 4Arte, Agenția de cARTE, Vernisaje.com

Persoană de contact (programări de interviuri, rezervări lucrări si informaţii  suplimentare legate de eveniment sau artist): Anca Artimon Andrei, anca.artimon@gmail.com, telefon: 0729.05.84.59