Concurs artistic “Fair Trade”


Asociația Mai Bine, în parteneriat cu Institutul Francez din Iași şi Universitatea de Arte “George Enescu” din Iaşi, organizează în perioada 4 aprilie – 12 mai un concurs de proiecte de artă contemporană în cadrul celei de-a patra ediții a Săptămânii Comerțului Echitabil (Săptămâna Fair Trade), oferind un premiu în valoare de 500 de euro.
Concursul se adresează tinerilor artişti cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, rezidenţi în România şi presupune realizarea unui proiect pe tema “Fair Trade”. Pictură, fotografie, film, animaţie, instalaţie, performance şi orice altă formă de expresie a artei contemporane sunt aşteptate să redea într-o manieră originală şi creativă viziunea artistului plastic asupra conceptului de comerţ echitabil.
Conceput ca un demers alternativ al societății civile pentru combaterea la nivel internaţional a sărăciei şi a injustiției sociale, comerţul echitabil propune regândirea relaţiilor economice, încurajarea unui consum sustenabil şi responsabil faţă de mediu şi oameni, redescoperirea produselor locale şi asigurarea unui «preţ corect» producătorilor din ţările în curs de dezvoltare.
Cum se pot situa viziunile tinerilor artiști contemporani față de propagarea acestui concept, ce metafore vizuale sau participative edificatoare se pot depista pentru a întreține o complementaritate între sustenabilitate și consum local sunt întrebări la care ne propunem să descoperim răspunsul într-o manieră plastică. În cadrul Săptămânii Comerțului Echitabil abordăm conceptul într-o formă integrată, corelând informația cu arta.
Săptămâna Comerţului Echitabil este prima iniţiativă de acest gen din ţară, organizată de Asociaţia Mai Bine la Iaşi începând cu 2009. Este un eveniment ce aduce laolaltă activităţi culinare, târguri ale artiştilor handmade, workshopuri de cultură civică contemporană, concerte ale artiştilor şi seri de filme documentare. Anul acesta, evenimentul se va desfăşura în perioada 7-13 mai, cu sărbătorirea Zilei Internaţionale a Comerţului Echitabil pe data de 12 mai.
Pentru mai multe informaţii referitoare la concurs şi eveniment consultaţi pagina asociaţiei www.maibine.eu.