Este aproape vară la Haifa, deşi suntem încă în februarie. Sunt peste 25 de grade, iar în împrejurilmile portului s-a deschis Bienala Internaţională a Mediteranei. Este o expoziţie de largă anvergură gâdită (îndelung şi cu multe insistenţe pe lângă autorităţi şi cercuri de mecenat) de Belu-Simion Făinaru artist israelian de origine română aflat acum în ipostaza de curator şi director artistic.
Lucrările sunt expuse original, în containere de marfă aşezate în zona Port Campus, transformate în spaţii de expunere inedite.
Bienala foloseşte conceptul de Casă ca spaţiu identitar şi de locuit (spaţiu cu dublă funcţionalitate, atât culturală cât şi utilitară), pentru a deschide discuţii despre timp, loc, identitate şi individualism în era culturii globale şi a societăţii de consum dominate de tendinţele pieţei. În această epocă, arta şi cultura au devenit oglindiri ale bogăţiei materiale, portofolii de investiţii şi pretexte pentru reuniuni sociale ostentative. În acelaşi timp însă, rămân deschise întrebările despre identitatea personală, originalitate şi cultura locală. Există o nevoie crescândă de raportare la Viaţa Reală. În centrul atenţiei se află reflecţii despre valorile non-comerciale, despre ceea ce nu poate fi cumpărat sau vândut.
PARTICIPANŢII
La Bienală iau parte peste 40 de artişti din Israel şi din întreaga lume; printre ei şase dintre cei mai buni artişti români - promovaţi cu ajutorul Institutului Cultural Român - care expun desene conceptuale, grafitti, lucrări foto/video, instalaţii, proiecte interactive: Dan Perjovschi, Matei Bejenaru, Alexandra Croitoru, Sebastian Moldovan, Ciprian Mureşan, Victor Man.
Unele lucrări sunt rezultatul unor proiecte de cercetare realizate chiar în Haifa (lucrarea foto-video "From Afar/De departe", a lui Matei Bejenaru, care documentează viaţa unor femei românce venite la lucru în Israel, pentru a îngriji bătrâni), sau sunt bazate pe experienţe personale (instalaţia lui Sebastian Moldovan, "Cancer Sprouts", reconstituie camera tatălui său, de pe vremea când acesta lucra în Israel).
ROMÂNII LUI MATEI BEJENARU
"Lucrez în domeniul fotografiei, dar fac şi fel de fel de proiecte cu dimensiune socială", povesteşte Matei Bejenaru, artist vizual din Iaşi. "În ultimii zece ani am făcut atât în România cât şi în lume mai multe proiecte artistice, filme video documentare despre condiţia românilor care muncesc în străinătate. În anii 80 am fost inginer într-o întreprindere comunistă, iar la începutul anilor 90 am ajuns ca multă lume şomer. Aşa că am o sensibilitate pentru această lume care s-a năruit imediat după Revoluţie. Am o sensibilitate pentru aceşti oameni care au rămăs şomeri şi au trebuit să plece din ţară. Eu am făcut mai multe proiecte pe această temă pe care l-am expus în Spania, în Italia în Marea Britanie. Fiind invitat la Bienala de la Haifa, am încercat să văd dacă pot să continui această investigaţie a mea, să găsesc poveştile unor români care lucrează aici. Am venit în noiembrie 2009 aici, într-o perioadă de criză - în acest moment nu mai sunt foarte mulţi români care lucrează aici, deşi la un moment dat erau, mai ales în domeniul construcţiilor. Am reuşit însă să găsesc mai multe femei din România care sunt aici de trei, patru, poate zece ani de zile şi care îngrijesc bătrâni. Iniţial, nu mi s-a părut ceva spectaculos şi nu m-a interesat foarte tare. Până la urmă am reuşit să întâlnesc câteva astfel de femei şi după momente dificile de negociere - a trebuit să iau acceptul copiilor de a sta în casa acelor bătrâni - mi-am dat seama că nu este o problemă de efort fizic, ci o problemă mentală. Stai lângă un bătrân toată ziua, îl îngrijeşti, îl speli, îi dai de mâncare, îi dai medicamente - asta este viaţa lor. O viaţă care i-a adus la o condiţie alienantă. Femeile care sunt aici şi-au distrus familiile - ele nu pleacă lunar acasă. Economisesc banii şi ajung în ţară o dată sau de două ori pe an. Ele sunt înstrăinate de România iar aici trăiesc o existenţă paralelă. Ele nu înţeleg lumea asta. În discuţiile avute cu aceste femei am remarcat o tristeţe profundă pe care ele poate că nici nu o exprimă în cuvinte dar pe care eu o remarc din gesturile şi din atitudinea lor. Ele nu au un viitor. Sunt femei de peste 40 de ani care au avut o familie în România, o viaţă, unele au avut copii. Sunt persoane care trimit bani acasă - dacă mai au cui să trimită. Nu au un orizont de aşteptare. La vârsta lor nu se pot reprofila şi umblă de la un bătrân la altul; moare un bâtrân de care are grijă (pentru că toţi aceşti bătrâni sunt în ultimii ani de viaţă) - după care preiau un alt muribund. Este o experienţă pe care eu ca persoană tânără nu am conştientizat-o. Stai zi de zi lăngă un om care este gata să moară - ai şi tu o stare depresivă. Lucrurile astea m-au impresionat şi am făcut un film despre alienare şi înstrăinare. Este un film experimental, făcut special pentru bienală, care pune faţă în faţă imagini despre comunism, cartierele sărace şi condiţia românilor de atunci cu imaginile făcute de mine în Haifa, în apartamentele unde lucrează aceste femei. Pentru mine este o experienţă de viaţă. Lucrările mele nu îndeplinesc neapărat un funcţie de distracţie ci mai degrabă încearcă să pună probleme de conştiinţă".
GHIŞEUL ALEXANDREI CROITORU
O altă artistă din România care expune la Bienală este Alexandra Croitoru. "Prima dată am conceput lucrarea cu ocazia unei expoziţii în Danemarca, la Copenhaga", povesteşte artista. "Se întâmpla în 2006, după scandalul uriaş provocat de caricaturile la adresa lui Mohamed. Ea mai are legătură şi cu o mai veche lucrare de-a mea - aceea cu cagula în culorile steagului României, în condiţiile în care lucrarea face vizibilă o etichetă sau clişeu - o situaţie care în mod normal este invizibilă. Ideea expoziţie de la Haifa este că fiecare persoană care vine aici în zona containerelor să ia o etichetă autocolantă galbenă pe care scrie "Emigrant" şi să o poarte o zi şi să vadă cum se simte pe stradă. Când am fost invitată la Bienală m-am gândit cum să adaptez lucrarea asta la un container şi aşa a apărut acest ghişeu, un fel de birou unde cine vrea poate obţine această etichetă autocolantă completând un formular. Formularul este înmânat de o doamnă care în mod normal lucrează la Primărie - este o angajată "profesionistă". Întrebările sunt destul de standard, dar am introdus şi unele de genul "ce te-ar putea face să emigrezi?", "unde ai vrea să emigrezi?". Interesant este faptul că aici, la Haifa, toată lumea a venit de undeva. Israel este o ţară în care oamenii s-au reunit venind din foarte multe locuri." (Sebastian S. Eduard)
Deplasare realizată cu sprijinul Institutului Cultural Român
http://www.jurnalul.ro