“Pământ, foc, fum” / Grupul “Cerart”, Galeria Galateea
Vă invităm joi, 12 iulie 2012, de la ora 19.00, la Galeria Galateea (Calea Victoriei 132, Bucureşti) a Uniunii Artiştilor din România, unde va avea loc vernisajul expoziţiei de ceramică şi email pe metal “Pământ, foc, fum”, a grupului “Cerart”. Expun artiştii: Birtalan Vidra Éva, Bucur Mana, Crăciun Gheorghe, Crăciun Judit, Csiki Vidra Orsolya, Csorvási Szabó Laszló Attila, Forro Agnes, Moldovan George, Moldovan Mária, Mureşan Gheorghe, Olteanu David, Olteanu Mariana şi Pădureţ Monika. Vernisajul va fi deschis de Cora Fodor, istoric de artă.
Expoziţia poate fi vizitată în perioada 12 – 30 iulie 2012.
„...Din când în când, acest jar se stârneşte în vâlvătaia unei expoziţii cum se întâmplă şi în cazul celei de faţă, care angrenează şi adună adepţi ai artelor decorative din Tîrgu Mureş. Din această incandescenţă a spiritului creaţiei se nasc obiecte unice ca textură, cromatică, spaţialitate şi plasticitate. În acest caz, focul nu este unul pârjolitor, ci din potrivă, susţine verva imaginativă a artiştilor aflaţi în postura creatorului, modelând pământuri. Ca o completare binevenită se aşază învelişul sticlos de email iar prezenţa sculptorilor face translaţia între cele două genuri, demonstrând că aspiraţia ceramicii la sculptură nu e chiar o utopie...” Istoric de artă, Cora Fodor
„Ce este Cerartul? Suntem un mic grup de ceramişti şi email/metalişti din Tg. Mureş cărora li s-au alăturat câţiva sculptori, într-un cuvânt făuritori a-i artelor focului.
Data de naştere a Cerartului coincide cu organizarea Simpozionul de ceramică al fundaţiei Bolyai care a avut loc în incinta Cetăţii Medievale din Tg. Mureş (august 2007) şi în mare măsură se datorează acesteia căci atunci s-a închegat nucleul grupului, lucrând împreună într-un atelier comun, împărtăşindu-ne experienţele, ideile şi rezolvările tehnologice. Au urmat acţiunile Raku care necesită deasemeni lucrul în echipă astfel întărindu-se grupul fondator de artişti , colegi de “breaslă” dar şi buni prieteni.
An de an organizăm salonul cu acelaşi nume în galeriile UAP din Romania, Filiala Tg. Mureş ajungând la a cincea ediţie, eforturile noastre îndreptându-se către deplasările în alte centre culturale din ţară.
Grupul este format din Birtalan Vidra Éva, Bucur Mana, Csiki Vidra Orsolya, Csorvási Szabó Laszló Attila, Moldovan George, Moldovan Mária, Mureşan Gheorghe, Olteanu David, Olteanu Mariana şi Pădureţ Monika. Invitaţi Crăciun Gheorghe, Crăciun Judit din Baia Mare şi Forro Agnes din Cluj-Napoca.” Curator: Mana Bucur