Ofelia Huțul -Metamorfoze, Galeria Cupola Iași


Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași organizează expoziția de pictură Metamorfoze, semnată de plasticianul Ofelia Huțul.

Picturile subtile, rafinate și diafane, sunt expuse grupate selectiv în tandem cu stările emoţionale şi atitudinile care ilustrează ideile conceptuale și discursul creator al artistei.

Parcursul expozițional dimensionează unicitatea compozițiilor plastice și redau interpretări care argumentează profunzimea starilor interioare ale pictoriței.

Vernisajul va avea loc miercuri, 27 martie 2013, ora 15.00. Prezintă: profesor univ. dr. Petru Bejan,  lector univ. dr. Emanuela Ilie și lector univ. dr. Horia Costin Chiriac.

Expoziția este găzduită de Galeria Cupola Iași şi poate fi vizitată zilnic, în perioada 21 – 31 martie 2013, între orele 10.00 -17.00 iar sâmbăta intre orele 10.00 – 14.00.

 PR & coordonator  promovare mass-media, profesor Carmen Sîrbu

Parteneri media:

TVR Iași, Prima TV, IBS TV, Evenimentul – Regional al Moldovei, Cronica de Iaşi, Zile și Nopți, ŞapteSeri, AltIaşi.ro., IaşiFun, 4Arte.ro, ÎnOraş.ro, Vernisaje.com, Modernism.ro,  Ceaşca de Cultură, NewsIaşi.ro, Onlinegallery.ro, InimaOrașului.ro, Revista ToDo, Iaşul Cultural și  Iasi 365.

Conceptul expoziției

Nevoia continuă de a picta are o motivație tandră și explicabilă prin dorința inepuizabilă de a dărui publicului amator de artă, din trăirile și simțămintele mele și de a-l încărca pozitiv. Este comunicare și disponibilitate spre redescopererirea unor forme, ritmuri și culori care încântă privirea și trezește copilul în fiecare dintre noi.

Imaginile imortalizate pe pânză îmi dezvăluie sufletul și sensibilitatea și atunci când tot ceea ce creez își găsește corespondent în sentimentele privitorilor mi se împlinește cel mai frumos vis.

Va invit la Galeria Cupola Iași să vă recunoașteți propriile miraje și emoții în pânzele mele, expuse în cadrul unei expoziții personale de pictură.

Vă vor surprinde Metamorfoze inedite redate cu finețea unor transparențe de culori curate, astrale. Sunteți așteptați pentru a ne bucura împreună de mesajele benefice ale lucrărilor uitând pentru căteva clipe de stresul cotidian!

Pictor, profesor dr. Ofelia Huțul