Redistrugere- Adrian Sandu, Calpe Gallery, Timișoara


Redistrugere- Adrian Sandu,Calpe Gallery, Timișoara
vernisaj marți 12 martie 2013, orele 18-20
perioada: 18-30 martie 2013
Bastion Theresia corp D Timisoara
24 noiembrie 2012 ora 11.00

Nu mă consider un artist pur sânge, ci mai degrabă un fel de meseriaş, un soi de croitor care confecţionează cu ajutorul foarfecei într-o primă fază. Pornesc în conceperea pieselor de la ideea unui tipar – şablon, care să devină baza realizării unor scene fixe sau mobile. Astfel am ales ca modalitate tehnică colajul, pe care nu l-am exploatat în sensul ortodox al cuvântului, ci i-am acordat acestuia rolul de martor orb (modul). În final am considerat repetiţia drept formă accentuată a receptării mesajului de către receptor.
Tot ce ating distrug tot ce ating
O istorie a obiectelor distruse – obiecte încărcate, cândva, de sentimentalism – , uitate în spaţii care aşteaptă să fie din nou revizitate. Acum mă găsesc în locuri uitate, printre obiecte distruse. Dacă „istoria se taie la montaj”, eu lucrez cu gunoiul istoric – încerc să refac ceea ce, aparent, nu mai poate fi refăcut –  tot ce produc are un sens strict personal. Îmi recompun istoria printr-o acţiune de distrugere a obiectelor abandonate. Acţionez asupra obiectelor distruse cu o nouă acţiune de distrugere: redistrug. Asamblez redistrugerea, recuperez istoria personală distrusă, îmi însuşesc istoria distrusă a altor persoane. Acţionez continuu cu distrugere.