Different Kinds of Electric: Muzică interactivă multimedia,Studioul de Operă şi Multimedia


Spectacol inedit: Muzică interactivă multimedia
Universitatea Națională de Muzică din București, Centrul de Muzică electroacustică și Multimedia vă invită duminică, 26 mai 2013, să luați parte la un spectacol inedit: Different Kinds of Electric.
Ineditul spectacolului constă în realizarea unui duet, live, între mediul electronic și muzicieni, în timp real, prin intermediul noilor tehnologii (senzori, Kinect, Ipad). În funcție de context și de partitura concepută, calculatorul reacţionează, acompaniind în timp real partiturile soliștilor, tehnologia avansată făcând posibilă interacţiunea directă, pe scenă, dintre muzicieni  și mediul electronic. Astfel, aceeaşi piesă poate fi mult modificată, de la o interpretare la alta, în funcţie de tălmăcirea artistului, pentru o nouă aventură muzicală.
Spectacolul are drept protagonişti trei dintre compozitorii români preocupați de utilizarea noilor tehnologii în muzică, specializați în programarea computerului cu Max/MSP/Jitter: Victor Alexandru Colțea, Constantin Basica și Cătălin Crețu, toți trei absolvenți ai specializării compoziție la Universitatea Națională de Muzică din București și compoziție multimedia la Hochschule für Musik und Theater Hamburg.
Spectacolul va avea loc in data de 26 mai 2013, ora 20.00, la Studioul de Operă şi Multimedia al Universității Naționale de Muzică București – str. Știrbei Vodă, nr. 33.

Program:
1. Victor Alexandru Colțea - Sketches of an electric time travel – III tape music (p.a.a.)
Chitară: Erich Schachtner
2. Constantin Basica - Deadline pentru orchestră de cameră, live electronics și video (p.a.r.)
Dirijor: René Gulikers
Orchestra Universității de Muzică și Teatru din Hamburg
Înregistrare din cadrul Concursului Internațional de Live Electronics, organizat de European Conference of Promoters of New Music, 19 noiembrie 2011
3. Victor Alexandru Colțea - RinmoDeZer-Freq pentru chitară preparată și live electronics (p.a.r.)
4. Cătălin Crețu - Piano Interactions II "Clopote și mecanisme"  pentru senzori, pian preparat și electronics (p.a.a.)
5. Constantin Basica - Spune-mi ce să fac pentru clarinetist, dirijor, Kinect, live electronics și live video (p.a.a.)

Interpreţi:
Victor Alexandru Colțea – chitară preparată și live electronics
Adriana Toacsen – pian preparat, senzori
Cătălin Crețu – electronics
Alexandru Avramovici - clarinet
Constantin Basica - dirijor, live electronics și live video

Inginer de sunet: Dan Alexandru
Lumini: Dan Bujor

Intrarea este liberă.
Spectacolul este realizat cu sprijinul generos al partenerilor: ȘapteSeri, Modernism, ArtClue, OnlineGallery.ro, Vernisaje.ro, WebCultura, Ceașca de cultură, Asociația Art&Co

Pentru mai multe detalii despre eveniment:
https://www.facebook.com/events/139478446244199/

Contact: Catalin Cretu: 0726574364, catcretu@yahoo.com

Victor Alexandru Colțea (n. 1986) a terminat studiile la Universitatea Națională de Muzică din București, la clasa de compoziție a profesorului Dan Dediu, în 2009. Cu un an înainte de a absolvi, a fost un semestru student la Universitatea de Muzică și Teatru din Hamburg, cu bursă Erasmus. Mai apoi, în cursul anilor 2009-2011, a obținut diploma de master în compoziție la aceeași Universitate de Muzică din Hamburg, la clasa profesorului Fredrik Schwenk. În perioada studiilor i-a avut ca profesori, alături de Dan Dediu și Fredrik Schwenk, pe Doina Rotaru, Octavian Nemescu, Peter Michael Hamel.
Lucrările sale, ce includ opusuri pentru instrumente solo, orchestră, muzică de teatru și de scurt metraj, au fost cântate în diferite săli de concerte din România, Germania, Franța, Austria și Elveția, precum și în diferite festivaluri de muzică contemporană.

Constantin Basica (n. 1985) și-a luat diplomele de licență în Compoziție și Dirijat Orchestră la Universitatea Națională de Muzică București. A avut onorea de a îi avea ca profesori pe Dan Dediu, Doina Rotaru, Nicolae Coman, Bodgan Vodă și Cristian Brâncuși. Ca bursier Erasmus a studiat un an la Universitatea de Muzică și Teatru Hamburg cu Fredrik Schwenk, Peter Michael Hamel și Christof Prick. După absolvirea studiilor în București, s-a întors la Universitatea din Hamburg și a urmat un masterat în Compoziție Multimedia la clasa profesorilor Georg Hajdu și Manfred Stahnke. Interesele sale muzicale sunt foarte diverse, întinzându-se de la un profesorat la catedra de orchestră a Liceului de Muzică „George Enescu“ din București, până la concerte neconvenționale cu duoul de muzică electronică “Rezistența Materialelor”. Compozițiile sale includ piese acustice pentru instrumente solo, ansambluri de cameră și orchestră, câteva dintre ele fiind premiate la concursuri naționale de compoziție. În ultimii patru ani s-a concentrat pe studiul compoziției algoritmice și multimedia, lucrările sale fiind interpretate în România, Germania, Irlanda și SUA.


Cătălin Crețu (n. 1971) a obținut titlul de inginer în profilul electromecanic la Facultatea de Maşini şi Instalaţii Electromecanice a Universitatăţii Tehnice din Petroşani (1995), apoi a studiat la Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii de Vest Timişoara și Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie muzicală din cadrul Universității Naţionale de Muzică din Bucureşti, specializarea Pedagogie muzicală (1993 – 1998) și specializarea Compoziţie (1996 – 2001), clasa prof. univ. dr. Adrian Iorgulescu (1996 – 1998) și clasa prof. univ. dr. Dan Dediu (1998 – 2001). A urmat cursurile de master în Compoziţie şi management cultural (2001 – 2002, bursier Erasmus) și Compoziţie multimedia (2006 – 2008), ambele la Hochschule für Musik und Theater Hamburg. În 2008 a obţinut titlul de Doctor în muzică la UNMB, sub îndrumarea prof. univ. dr. Octavian Nemescu. În 2012 a absolvit Școala post-doctorală MIDAS (Musical Institite for Doctoral Advanced Studies) la UNMB.
Din 2003 este membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.
Din 2008 este cercetător ştiinţific, coordonator al Centrului de Muzică electroacustică şi Multimedia al UNMB. www.catalincretu.ro