Tania Mouraud în România: expoziție deschisă la Eastwards Prospectus și extinsă pe billboard-uri din 8 orașe

Tania Mouraud în România: expoziție deschisă la Eastwards Prospectus și extinsă pe billboard-uri din 8 orașe

Tania Mouraud - OTNOT
19 mai - 31 iulie 2016

Prima expoziție personală din România a Taniei Mouraud, figură majoră a artei contemporane, s-a deschis la galeria Eastwards Prospectus și poate fi văzută până pe 31 iulie. Totodată, locuitorii din București, Iași, Bacău, Roman, Buzău, Sibiu, Pitești și, începând din iunie, Cluj pot descoperi pe panouri publicitare de mari dimensiuni o intervenție urbană a artistei franceze, bazată pe un vers de Benjamin Fondane/B. Fundoianu. Este pentru prima dată în cariera ei când Tania Mouraud, al cărei tată este născut în România, intervine simultan pe billboard-uri din mai multe orașe.

Desfășurată pe ambele etaje ale galeriei Eastwards Prospectus, Tania Mouraud - OTNOT include opere de fotografie, video, sunet și digitale. Ele dezvăluie câteva dintre preocupările principale ale artistei: raportul de forțe care se stabilește între om și natură în prezent, responsabilitatea pe care o avem cu toții față de mediul înconjurător, dar și responsabilitatea artistului în societate. Titlul expoziției este preluat din celebrul poem De rerum natura (On the Nature of Things), al lui Lucrețiu, și reprezintă o metaforă pentru mizele contemporane privind salvarea speciei umane.

Printre fotografiile din expoziție se numără cea mai recentă serie, Balafres (răni deschise), care aduce în discuție tema metamorfozelor din peisajele lumii de azi și a impactului uman asupra mediului înconjurător. Curatorul expoziției, Elodie Stroecken, spune: „Acest ciclu de lucrări inițiat in 2014 ne introduce în inima siturilor deschise de extracție a lignitului din Germania, simboluri ale schizofreniei unei societăți care idealizează tranziția energetică și energiile regenerabile, în timp ce jumătate din producția de electricitate provine din combustia unor materii prime extrem de poluante, iar pentru a realiza acest lucru produce o distrugere totală a peisajului și a oricărei forme de viață care îl ocupă.”

Totodată, publicul poate vedea, în premieră, cea mai recentă instalație video a Taniei Mouraud. Intitulată Pandemonium, aceasta face trimitere la anxietățile umane față de moartea invizibilă, generată de poluarea de la nivel global. Alte lucrări video incluse în expoziție, într-un parcurs subteran punctat de lucrări digitale, sunt Face to Face și No Name, cea din urmă incluzând imagini filmate de artistă în cimitirul evreiesc din Iași.

Fidelă spiritului în care și-a dezvoltat proiectele începând cu anii '70, Tania Mouraud este prezentă și în spațiul public, prin intervenția desfășurată simultan în 8 orașe, inclusiv Roman, orașul natal al tatălui ei. Aceasta se bazează pe versul „CRIERTOUJOURSJUSQUALAFINDUMONDE” al lui Benjamin Fondane/B. Fundoianu, intelectual născut la Iași și naturalizat în Franța. Tania Mouraud stabilește astfel o interacțiune cu trecătorii, cu scopul de a sublinia responsabilitatea individuală a oamenilor dde a lua atitudine.

Expoziția de la Eastwards Prospectus are loc la mai puțin de un an după o amplă retrospectivă dedicată Taniei Mouraud de Centre Pompidou-Metz. Alte expoziții personale importante din perioada recentă au fost: Ad Nauseam la Mac/Val, Vitry-sur-Seine (Franța), Exhausted Laughters la Musée dArt Moderne de Saint-Etienne Métropole (Franța) și Jentends les trains depuis toujours/I keep hearing the trains for ever la Slought Foundation, Kimmel Center și Art Alliance, Philadelphia (SUA). 

Lucrările Taniei Mouraud se află în colecțiile multor instituții prestigioase, printre care Musée dArt Moderne de la Ville de Paris, Centre Georges Pompidou, Paris, Musée Carnavalet, Paris, CAPC Musée dart contemporain de Bordeaux, Musée dArt Moderne, Saint-Etienne, Musée dArt Moderne et Contemporain, MAMCO, Geneva și Museum of Modern Art, Arnhem.

Tania Mouraud (născută în 1942) este o artistă unică, imposibil de încadrat într-un curent. Opera ei se află într-o continuă evoluţie din anii 1960, artista explorând diverse medii: pictură, fotografie, instalații, performance-uri, video sau sunet. Indiferent de mediul folosit, constante au rămas cercetarea condiției umane în jurul unor teme importante și explorarea relației dintre artă și legăturile sociale. Tania Mouraud a propus adăugarea unei camere de meditaţie în toate apartamentele (1968). Pe panouri publicitare din Paris și-a declarat dezaprobarea faţă de societatea care încurajează consumul în detrimentul individului (1977). A investigat limitarea  percepţiei prin crearea de mots de forme (cuvinte de formă) (1989). Din 1998 lucrează cu fotografie, sunet și video pentru a examina diverse aspecte ale istoriei și ale vieţii.


Despre Eastwards Prospectus

Eastwards Prospectus este o galerie de artă contemporană cu un program vibrant de expoziții dedicate unor valori confirmate din arta internațională, precum și unor artiști în afirmare, în special din Europa de Est, ale căror lucrări au o putere de fascinaţie la nivel internațional. Înființată în 2014, Eastwards Prospectus are un spațiu versatil de expunere, care permite organizarea simultană a două expoziții sau desfășurarea uneia de amploare pe două niveluri. 


Credit foto obligatoriu pentru imaginile din expoziție: Alex Nelu/Eastwards Prospectus