Fundaţia Art Encounters caută un Director executiv

Fundaţia Art Encounters, Timișoara, caută un Director executiv, cu inițiativă, dinamic și flexibil, care dorește să își transforme energia în pasiune pentru arta contemporană.
Vei lucra într-un mediu artistic, cu proiecte interesante, care îți vor stimula creativitatea și îți vor oferi șansa de a ajuta la dezvoltarea scenei artistice contemporane. Acest nou rol în cadrul organizației îți va oferi ocazia de te implica în toate aspectele creșterii unei organizații culturale care se află la început de drum, dar cu dorință mare de dezvoltare.
Ca Director executiv, vei fi responsabil cu coordonarea întregii activități a fundației, în dialog cu boardul acesteia, astfel ca Art Encounters să își dezvolte o reputație națională și internațională.
Fundația Art Encounters este organizatorul bienalei Art Encounters, următoarea ediție urmând a avea loc în toamna anului 2017. Fundația își propune în viitorul imediat înființarea unui Centru de independent artă contemporană în Timișoara, o formă de permanentizare a programelor fundației. Cele două proiecte vor fi responsabilitatea ta principală.

Cerințe

  • Experiență în scena de artă contemporană;
  • Experiență în management cultural;
  • Bună capacitate de organizare şi planificare a activităţii;
  • Dovedite calități de comunicare, capacitatea de a construi o echipa performantă;
  • Flexibilitate, spirit dinamic, creativ, apt să se adapteze unor responsabilități noi;
  • Studii superioare (nu sunt impuse studii de artă);
  • Cunoaşterea limbii engleze la nivel profesional avansat (scris, citit); cunoaşterea unei alte limbi străine constituie un avantaj;
  • Implicare exclusivă în această activitate.

Responsabilități

  • Vei fi responsabil cu planificarea, coordonarea și implementarea programelor fundației, în dialog cu boardul fundației;
  • Vei coordona organizarea evenimentului bienal Art Encounters;
  • Vei coordona viitorul Centru de artă contemporană pe care Fundația intenționează să îl deschidă în Timișoara;
  • Vei coordona programele permanente ale Fundației (programul de rezidențe, programul expozițional, programul editorial, programul educațional etc.);
  • Vei coordona partea de comunicare și promovare a activităților fundației.
  • Te vei ocupa de activitatea de fundraising a fundaţiei;
  • Vei coordona colaborarea fundației cu artiștii, curatorii, instituțiile partenere, diverșii alți colaboratori.

Cum să aplici

Trimite până la data de 30 mai 2016 un CV, însoţit de scrisoarea de intenţie şi o fotografie personală, la următoarea adresă contact@artencounters.ro
Candidaţii selectaţi vor fi invitaţi la un interviu, a cărui dată va fi anunţată prin email. Toate candidaturile vor fi tratate cu confidenţialitate.

Despre Fundația Art Encounters

Fundația Art Encounters este o instituție culturală independentă, înființată în 2015, cu sediul în Timișoara. Proiectele fundației au în prim-plan susținerea artei contemporane din România, programele demarate de Fundația Art Encounters urmărind să consolideze poziția scenei de artă la nivel național și internațional, sprijinind și încurajând arta, promovând producția artistică contemporană, încurajând diverse practici artistice participative, dezvoltarea de noi forme de expresie artistică, organizarea de expoziții, publicarea de cărți și albume de artă contemporană, dar și susținerea instituțiilor de artă și cultură.