16 septembrie, ora 19:00, la Pavilion Unicredit
Vernisajul expoziţiei “Rien ne va Plus / Faites vos Jeux”, primul eveniment din cadrul Bienalei de Arhitectură Bucureşti, ediţia 2010, va avea loc joi, 16 septembrie, la ora 19:00, la Pavilion Unicredit, Bucureşti.
Produsă în Olanda de biroul de arhitectură Powerhouse Company, expoziţia are ca reper principal impactul crizei asupa arhitecturii şi asupra modului de a gândi soluţii alternative.
Rien ne va Plus / Faites vos Jeux a debutat ca un proiect de cercetare bazat pe ipoteza că suntem astăzi martorii a trei crize. Prima este o criză economică creată de speculaţia excesivă cu locuinţe; a doua este o criză a stării mediului, ce a dat naştere unor schimbări climatice fără precedent; iar cea de a treia, o criză generaţională, este produsă de atingerea vârstei de pensionare a celei mai numerose generaţii de până acum.
Expoziţia nu este o concluzie asupra modului în care se poate desfăşura o practică mai bună, şi nici nu oferă soluţii imediate, ci caută să deschidă o conversaţie, mai întâi asupra unei schimbări necesare în toată atitudinea noastră mentală, şi apoi asupra unor răspunsuri posibile la aceste crize.
Arhitectura a devenit un mijloc de îmbogăţire mai degrabă decât de asigurare a bunăstării, un alimentator pentru speculaţie şi un agent de marketing. De la originile modernismului angajate social, la postmodernism, modă şi arhitectură iconică – ce a mai rămas din autoritatea morală pe care Mişcarea Modernă a oferit-o arhitecturii? Iar dacă arhitectura nu mai este angajată social, cum poate asigura soluţiile sustenabile atât de necesare? Cum putem genera o arhitectură bazată pe calităţi pe termen lung în locul unor profituri pe termen scurt?
„Rien ne va Plus / Faites vos Jeux” va putea fi vizitată în perioada 16 septembrie – 21 noiembrie, la Pavilion Unicredit, pe strada Nicolae Titulescu, numărul 1, Bucureşti.
Concept: Nanne de Ru, Charles Bessard, Rieke Vos;
Echipa de proiect: Bjorn Andreassen, Johanne Borthne, Christiaan Harmsen, Stijn Kemperm Olen Milholland, Sybren Woudstra;
Consiliu editorial: Hans Ibelings (A10), NAIM/Bureau Europa;
Design graphic al caietului de expoziţie: Experimental jetset;
Editare video: Vincent Zorro;
Design graphic al caietului de expoziţie: Experimental jetset;
Editare video: Vincent Zorro;
Expoziţia este organizată de către Uniunea Arhitecţilor din România, revista Arhitectura, şi asociaţia Zeppelin, în colaborare cu Pavilion Unicredit, ca un eveniment în cadrul Bienalei de Arhitectură Bucureşti, ediţia 2010, şi este sprijinită de către Ambasada Regatului Ţărilor de Jos.
Pentru mai multe detalii puteţi consulta site-ul oficial al Bienalei de Arhitectură Bucureşti, ediţia 2010: www.bab.ro, site-ul Powerhouse Company: www.powerhouse-company.com şi următoarea înregistrare vimeo.com/7061305.
Parteneri media: revista Arhitectura www.arhitectura1906.ro , Arhitext www.arhitextdesign.ro, Igloo www.igloo.ro , Observator Cultural www.observatorcultural.ro , 24 fun www.bucuresti.24fun.ro, Bicau www.bicau.ro, Metropotam www.metropotam.ro.
Contact
Nona Beicu
Responsabil Comunicare
E-mail: comunicare@arhitectura1906.ro
Telefon: 0730 607 834