EcoMetroArt, Expozitie: arta digitala / arta stradala / arta plastica

În data de 15 februarie 2013 Clubul de Turism și Ecologie Ecotur lansează în parteneriat cu Metrorex expoziția EcoMetroArt, un proiect finanțat de Petrom prin cadrul platformei Țara lui Andrei, un program de responsabilitate socială.
EcoMetroArt vizează sensibilizarea opiniei publice cu privire la importanța ecologiei în mediul urban. Astfel, ca urmare a concursului desfășurat în luna ianuarie, au fost selectate 15 lucrări ce vor încânta timp de o săptămână privirile trecătorilor din statia de metrou Universitate pasajul Intercontinental.
Lucrarile expuse vor face obiectul unei jurizări pentru obținerea premiilor ce constau în tablete de ultimă generație și vouchere pentru achiziționarea materialelor de lucru din magazinele de profil, fiind încadrate într-una din cele 3 secţiuni,  și anume: artă plastică și grafică, artă digitală  sau artă stradală.
Pe întreaga perioadă a expoziției Ecotur a pregătit pentru vizitatori o serie de surprize și activități interactive.
Lucrările ce respectă tema concursului vor intra automat în cursa pentru câștigarea premiului publicului, un city break pentru două persoane la Roma; acestea fiind supuse unui sistem de votare online,în perioada 15 – 20.02.2013, pe pagina oficială de facebook a Clubului Ecotur.
Pentru detalii despre expoziție și despre sistemul de votare accesați www.club-ecotur.ro secțiunea EcoMetroArt, sau www.facebook.com/clubecotur