MNAR organizează concursul pentru acordarea bursei „Micaela Eleutheriade”

Muzeul Naţional de Artă al României anunţă organizarea concursului pentru acordarea bursei ”Micaela Eleutheriade”, în perioada 1 septembrie – 5 octombrie 2015. 

Bursa „Micaela Eleutheriade” constă în darea spre folosinţă pe o perioadă de doi ani a unui apartament în Bucureşti, pentru a fi utilizat ca atelier de creaţie artistică. 
Această bursă se acordă de către MNAR prin concurs public, pe o durată fixă de doi ani, unui absolvent de învăţământ superior de specialitate în domeniul picturii sau graficii, în vârstă de până la 35 de ani.
 
Dosarul de înscriere şi solicitare a bursei „Micaela Eleutheriade” va cuprinde următoarele documente:
a) Scrisoare de intenţie;
b) Curriculum vitae (format Europass);
c) Copie după actul de identitate;
d) Copie/ii după diploma/ele de studii absolvite, autentificate;
e) Două scrisori de recomandare din partea unui specialist / artist din domeniu, dintre care una din partea unei personalităţi din mediul academic/universitar;
f) Portofoliu: 10 fotografii ale lucrărilor personale, cu specificarea tehnicii, a dimensiunilor şi a datei execuţiei; cataloage de participare la expoziţii şi dosar de presă după caz, alte documente relevante privind activitatea sa.
Bursa se acordă de către un juriu format din cinci membri pe baza unei proceduri de evaluare şi selecţie şi a unui interviu.
Depunerea dosarelor de înscriere va avea loc până la data de 18 septembrie 2015, ora 13:00, la sediul MNAR din Calea Victoriei nr. 49-53, sector 1, Bucureşti, iar desemnarea câștigătorului se va face pe data de 5 octombrie 2015.
Mai multe detalii despre acordarea acestei burse găsiti în Regulamentul concursului disponibil pe site-ul MNAR. (http://www.mnar.arts.ro/Evenimente)