Expozitia taberei de pictura cu tema « Holocaustul in Romania » din august 2009, Borsec, judetul Harghita.
18 ianuarie - 7 februarie 2010, Cafe Verona, Carturesti, str. Arthur Verona, nr. 13, Bucuresti.
Vernisaj : 27 ianuarie 2010, orele 18 30
Artisti: George Anghelescu / Mariana Cimpeanu / Ioana Gorzo
/ Adriana Popescu / Adrian Preda / Oana Sfetcu / Simona Vilau
O tabara cu tematica “impusa”
Reunirea acestor lucrari, cu autori si stiluri atat de diverse, nu este o intamplare.
Expozitia este dedicata memoriei victimelor Holocaustului din Romania.
In 2005, o rezolutie a ONU a stabilit ca 27 ianuarie sa marcheze “Ziua internationala de comemorare a victimelor Holocaustului”. La 27 ianuarie 1945, armata sovietica a eliberat lagarul de la Auschwitz, ziua devenind astfel simbolul reculegerii omenirii in amintirea exterminarii celor 6 milioane de evrei, peste 300 000 de romi si alte victime nevinovate ale barbariei Germaniei naziste, a aliatilor sau colaboratorilor lor.
Expozitia este rezultatul participarii a 7 artisti plastici, in perioada 03-16 august 2009, la tabara de creatie de la Borsec. Evenimentul a avut loc din initiativa pictoritei Sarah Einik si a fost posibil prin stradania Institutului National pentru Studierea Holocaustului din Romania “Elie Wiesel” care, in colaborare cu Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania si cu sprijinul oferit de Oracle Romania, a derulat un proiect experimental de redare cu mijloace artistice a unei imagini sau viziuni nou create despre un fragment de istorie recenta a Romaniei.
Text de Alexandru Florian, director executiv al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România “Elie Wiesel”
"Faţă de oroare, reacţiile cele mai sincere sunt tăcerea şi
reculegerea. De aceea, lucrările artiştilor rezultate în urma acestui
experiment nu sunt nişte mostre de violenţă sau teribilism, ci mai
degrabă nişte omagii mature aduse tragicului “fapt împlinit”. Fiecare
dintre noi ne-am exprimat cum am considerat de cuviinţă, încercând să
tratăm cât mai corect posibil acest subiect delicat."
Simona Vilău,
curator
http://blog.carturesti.ro/