De-a lungul timpului pictura a căpătat un set de norme care acoperă profesional standardele meseriei indiferent de forma de manifestare.Chiar dacă în anii ‘50- 60 , sec XX artiştii avangardişti au renunţat la ele, acestea au continuat să existe atât în opera celor care şi-au continuat investigaţia plastică in zona picturii, cât şi în cei care au lucrat imaginea , încercând –dintr-un motiv sau altul- să nu respecte aceste norme.Cu privire la ultima categorie acest fapt se întâmplă datorită faptului că aceste norme sunt legate de însuşi structura fiziologică a omului şi mai putin de un trend artistic construit din motive de paradigmă culturală cum este cazul mediilor de expresie contemporane (happening, performance, action etc) ai căror adepţi refuză de multe ori să raporteze practica artistică la aceste norme. Deasemenea ele au fost preluate cu foarte mare interes de infrastructura vizuală contemporană , în zone cum sunt publicitatea, cinematografia şi orice practică care foloseşte limbajul vizual cu intentii de a convinge.Acest fapt se bazează pe aceeaşi apartenenţă imanentă în relaţii cu omul care asigură o comunicare cu intenţii clare mult mai complexă decât orice altfel de limbaj...
Adrian Crismaru: Igiena vizuala / ep I