Weekend creativ la ZOOM art fusion festival
trezeşte - simte - crează
Baba Dochia îşi scutură cojoacele,
iar întreg oraşul se pregăteşte de primăvară. După vreme n-ai zice, însă
marţişoarele şi florile care au răsărit peste tot în oraş anunţă freamătul primelor
zile de Martie. Mai nou, oraşul a căpătat o pată de culoare, una tare veselă şi
jucăuşă, care anunţă un mare eveniment, ZOOM art fusion Festival.
Programul ZOOM IN
De vineri până duminică, Clubul Creatorilor (Galeriile Ştefan cel Mare, la
subsol) se va anima cu o mulţime de activităţi, unele dintre ele chiar rare şi
neobişnuite pentru Iaşi, toate împărţite în Ateliere, Spectacole şi Dialoguri.
Partener invitat special în locaţie, Cafeneaua Acaju se ocupă de ce ştiu ei mai bine: băuturi (câteva
chiar special create pentru festival) şi bună dispoziţie. Dacă te uiţi pe
program, e imposibil să nu găseşti ceva care să te entuziasmeze. Iată, pe
scurt, ce te aşteaptă:
Vineri, 9
Martie, începem de dimineaţă cu o serie de ateliere creative pentru
copii (modelaj în lut, origami, pictură egipteană şi altele), susţinute de
“Fayette”, sub îndrumarea Irinei Invăncescu Andro. De la 16:30
începe un atelier de miniaturi din ceramică, care va continua duminică, după
ora 16:00.
Pentru cei
pasionaţi de percuţii, tot vineri am pregătit de la 16:30 o întâlnire deschisă
a toboşarilor, în care fiecare e invitat să îşi gasească ritmul care i se
potriveşte.
De la 17:45, Jorge
A Coan (Brazilia) va pregăti atmosfera pentru următoarea reprezentaţie cu o
dezbatere filosofică despre Naştere, din seria discuţiilor Din spatele
Măştii. La 19:00 publicul va fi invitat să privească prin ochiul
caleidoscopic al Micului Prinţ, interpretată de Trupa Les Apos’ (Colegiul
“M. Eminescu”, prof. Mira Cucinschi). Piesa “Dessins Invisibles” este proaspăt
câştigătoare a premiului pentru regie şi originalitate la festivalul de teatru
de la Sorrento, Italia. Mirajul oglinzilor este aprofundat şi în zilele
următoare în ateliere de confecţionare a
caleidoscoapelor (sâmbătă) şi de construire a unei instalaţii de oglinzi
(duminică).
După un
spectacol puternic încărcat emoţional, comedianul Vraciu va destinde
spiritele şi obrajii cu hohote de râs. Spre finalul serii, Victor Andrei
Rotar va interpreta muzica italiană şi spaniolă în acorduri de chitară
clasică.
Ziua de sâmbătă
începe la orele 13:00 cu prezentare de carte. Scriitoarea Mihaela
Moraru - Celestine şi invitata sa, Florina Hariga, ne vor dezvălui
detalii despre cele trei volume de literatură semiotică ale autoarei. Dialogul
va fi continuat la orele 15:30 cu o Conferinţă propusă de “Asociaţia Culturală
Noua Acropolă în România”. Marius Andro va prezenta “Viitorul.
Provocări. Oportunităţi. Decizii.”
Zona de atelier
va pune igeniozitatea pe hârtie: arta Quilling - modelarea hârtiei cu
filigran (Paper Magic, ora 13:00), felicitări în acuarel (Ruxandra
Milut, ora 15:00), pop-up art (Klaus Gatu).
De la orele
17:45 vă invităm să intraţi într-o lume diferită, care vorbeşte despre
pierderea individualităţii în contextul urban actual. Society is Cocaine
îmbină tehnica body-painting cu proiecţii video într-un cadru interactiv.
Scena va fi animată
de ritmuri internaţionale: începand cu orele 16:30, Sid Walters (OR,
SUA) va improviza alături de colegii săi din The Magic Band
în deschiderea unui spectacol inedit şi exotic de tehnici marţiale, elemente
acrobatice şi dansuri tribale: capoeira - chintesenţa culturii
braziliene (“A. S. K-NOI”). Începand cu 18:30 vă invităm să asistaţi la o
demonstraţie cu arme tradiţionale japoneze (sensei Adrian Marin), iar
după orele 20:00 va începe lecţia de tango argentinian (prof Cornel
Tataru), urmată de petrecerea de dans, milonga.
Duminică
vom începe la 14:00 cu tehnica decupajului în lumânări (atelier, Sorin
Istrate). Apoi, artiştii din proiectul Press Papier ne vor arăta cum
să construim dreamcatchers şi stele.
Dialogul
propune: discuţie interactivă pe tema “Dezvoltării personalităţii prin cultură”
(14:00, Noua Acropolă), investigaţie asupra subconştientului colectiv
(15:30, Andrei Dumitriu) şi o prezentare în premieră în Iaşi Transition
Towns - comunităţi autosustenabile” (Andrei Iuroaia).
În spectacolul
final al week-endului ZOOM IN,
scena e deschisă pentru cei care vor să fuzioneze într-o compoziţie muzicală
colectivă, Jam Session.
În încheierea
fiecărei zile, invităm oaspeţii la un pahar de vorbă şi muzică în surdină,
într-o atmosferă creativă!
Şi asta
nu e tot. În weekend-ul următor, la ZOOM OUT te
aşteaptă multe, multe surprize la The Rock. Peste 80 de artişti vor
intra în scenă cu opere fuzionate şi cu spectacole. Din Bucureşti vin DJ Jo.E
şi DJ Tzuc (powered by GrooveOn), tocmai din Franţa vine DJ Ordoeuvre,
dublu vice-campion mondial DMC şi iniţiator, alături de Celine
(Portugalia) al proiectului experimental MatmonJazz. Cireaşa de pe tort
o va pune în stil grafitti El Nino de las Pinturas, din Spania. Şi dacă
tot nu v-am convins, plusăm cu proiecţii pe şi în clădire, workshopuri de
capoeira şi instalaţii artistice de calibru mare.
Detalii despre artiştii
implicaţi şi alte noutăţi le găsiţi pe site: www.zoomfusionfest.com
şi pe Facebook: zoomfusionfest.
Parteneri:
Parteneri media: