Susţinerile teoretice în format .pdf şi imagini cu cele două lucrări pot fi descărcate de aici: http://is.gd/hirdopojaru
Profesor coordonator: Gavril Zmicală
VASI HÎRDO / TRASEU INIŢIATICNicio altă formă de artă nu ne spune mai multe despre viaţa noastră cotidiană, decât ceramica. De mii de ani, unele din cele mai frumoase obiecte de pe mapamond au fost create din lut. Ceramica poate să fie frumoasă, grotească, funcţională, inutilă, suprinzatoare. Ea ne vorbeşte despre viaţa, obiceiurile şi gusturile noastre, într-un fel în care pictura şi sculptura nu o fac. Ceramica este despre ceea ce ne face pe noi oameni, ea ne articulează viaţa de la naştere până la moarte. Lutul este cel mai ieftin, comun şi simplu material. Acesta devine cald atunci când îl atingi sau modelezi, te face să te simţi umil, bucuros, divin şi primitiv în acelaşi timp. Dacă reuşeşti să îl controlezi îţi poate oferi ceea ce puţine materiale pot - veşnicitatea. Încă de acum 26.000 de ani, obiectele ceramice au jucat un rol deosebit de important în viaţa omului, fiind prezente sub diferite forme şi sub diferite scopuri la toate civilizaţiile lumii. Obiectele ceramice constituie şi în prezent o parte esenţială a tezaurului cultural, artistic şi istoric al oricărei civilizaţii sau culturi.
Traseul face referire la o etapă a vieţii în care căutarea şi dorinţa de cunoaştere interioară este omniprezentă, unde chemarea destinului te transportă într-un loc necunoscut. Pentru mine, acest traseu iniţiatic înglobează simboluri precum poarta şi pragul, calea şi călătoria. Pornind de la o decizie, luată conştient sau inconştient, am trecut de o poartă care deschide calea spre revelaţie, o poarte care sintetizează şi care pune temelia acestui traseu. După cum fiecare om are un traseu fie definit ori continuu, sau din contră, ambiguu ori vulnerabil, particularitatea traseului meu o reprezintă transcenderea, asumarea cunoaşterii experimentale şi depăşirea realităţii perceptibile prin simbolul muntelui şi al marcajului montan. Muntele, venerat de atâtea popoare şi civilizaţii, adus la stadiul de zeu, este centru al pelerinajelor, al transcendenţelor şi al elevaţiei spirituale, având ca şi caracteristică principală permanenţa, nemurirea. Simbolurile sunt reprezentate de către marcajele montane (tringhiuri, linii şi cercuri); simple gesturi care încorporează stări diferite prin însăşi prezenţa lor.
Poarta simbolizează locul de trecere dintre două stări, dintre două lumi, dintre cunoscut şi necunoscut, lumină şi întuneric, bogăţie sau sărăcie. Poarta se deschide întotdeauna spre mister. Dar aceasta are şi o valoare dinamică, căci ea nu marchează doar un prag, ci îl şi invită pe om să îl treacă. Trecerea prin poartă este cel mai adesea în sens simbolic, o trecere de la profan la sacru. Tradiţia hindusă aduce aminte de Deva-yana (calea zeilor), care începe odată cu trecerea prin Ianua caell (poarta cerului). Precum porticurile templelor, şi porţile bisericilor reprezintă deschideri ale pelerinajului sacru ce duce spre cella, spre locul sfânt aflat în centrul lumii. Pragul trecut sau netrecut simbolizează în acelaşi timp despărţirea şi posibilitatea unei alianţe, uniuni sau reconcilieri cu sine. Acest spaţiu de trecere din exterior spre interior (profan şi sacru) reprezintă o graniţă a cunoaşterii sacre, care ia parte la transcendenţa centrului, o transcendenţă care este accesibilă ori inaccesibilă, după cum poarta este deschisă sau închisă, trecută sau doar privită îndelung.
Calea sau drumul împărătesc reprezintă calea cea dreaptă, în sensul în care aceasta apare în opoziţie cu drumurile întortocheate ale vieţii profane. Această expresie folosită deseori în lumea antică se aplică şi ascensiunii sufletului, dar şi a ascensiunii spititului tânăr. Urmărind această cale pe parcursul întregului demers artistic, termenul de cale cea dreaptă apare ca simbol cu sens istoric, care, neîngăduind nicio abatere, exclude întârzierile şi preconizează începutul unei noi etape a vieţii. Aşa cum Philon din Alexandria scrie: Cel care a apucat pe acest drum împărătesc nu va osteni până nu-l va întâlni pe Împăratul.
Simbolismul acestei călătorii nu se rezumă numai la căutarea adevărului, ci şi la căutarea şi descoperirea unui centru spiritual, al unui punct de pornire. Aceste călătorii nu se împlinesc decât înlăuntrul fiinţei. Călătoria exprimă o dorinţă profundă de schimbare interioară, o nevoie de noi experienţe, mai degrabă decât de o plasare locală. Aceasta reprezintă mărturia unei nemulţumiri care împinge la căutarea şi la descoperirea de noi orizonturi, şi în definitoriu la revelarea unui centru stabil. În toate literaturile, călătoria simbolizează aventura sau cercetarea, fie că e vorba de o comoară sau de o simplă cunoaştere, concretă sau spirituală. Dar această cercetare nu este în fond decât o căutare, şi cel mai adesea o fugă de sine. Adevăraţii călători sunt aceia care pleacă doar pentru a pleca, spune Charles Baudelaire. Ei visează la un neconoscut mai mult sau mai puţin accesibil. În acest sens, călătoria devine semnul şi simbolul unui perpetuu refuz de sine, un punct de sosire al unui demers începător, şi ar trebui să tragem concluzia că singura călătorie adevărată este aceea pe care omul o face în interiorul lui însuşi.
CORA POJARU / TRANSPARENŢE
Arta ceramicii este unealta cea mai complexă în comunicare şi interacţiune. Contactul cu lutul crează o legătură între mine şi materie, ca şi cum mi-aş atinge sămânţa spirituală. Mâinile îmi sunt extensia spiritului, iar lutul nu este doar mijlocul spre comunicare, este parte din mine. Ceramica permite creatorului să se identifice cu creaţia sa.
În ceramică, elementele primordiale - apa, aerul, focul, pământul - s-au contopit, creând o formă de comunicare. Pornind de la aceste elemente primordiale ce simbolizează şi materiile de bază în ceramică, m-am inspirat în crearea unei instalaţii. Am creat o fuziune între elementele primordiale cu ajutorul amprentei personale, a energiei mele şi a tehnicii de lucru. Materialul a căpătat o nouă identitate, trecând la un plan superior. Apa şi pământul, sămânţa, au trecut prin foc, metamorfozându-se într-o formă neomogenă ce nu se identifică cu nimic concret. Stările formei s-au materializat în urma energiei mele insuflate în materia primordială. O fuziune între ceva palpabil şi viaţa nevăzută. Aceste forme se desprind de lumea banală, plutind într-un spaţiu al luminii, al vibraţiilor, spaţiu propice expansiunii. Numeroasele valenţe ale formei obţinute sugerează infinitatea posibilităţilor, nevoia de transcendere permanentă spre un plan tot mai înalt.
PĂMÂNTUL este substanţa universală, haosul primordial; este o matrice care concepe izvoarele, mineralele şi metalele. Pământul este un simbol de fecunditate şi de regenerare. Simbolismul NISIPULUI provine de la mulţimea boabelor sale. Acesta are un caracter purificator, lichid ca apa, abraziv ca focul. Deoarece pătrunde uşor şi este plastic, nisipul ia forma lucrurilor care se mulează în el: în această privinţă el simbolizează matricea.
AERUL este un element asociat în mod simbolic cu vântul, cu răsuflarea. El reprezintă lumea subtilă, aşezată între cer şi pământ, lumea expansiunii, simbol al vieţii nevăzute, un factor de mişcare universal şi purificator. Aerul este un mediu prielnic luminii, zborului, parfumului, culorii, vibraţiilor interplanetare; el este calea de comunicare între cer şi pământ.
Semnificaţiile simbolice ale APEI pot fi reduse la trei teme dominante: origine a vieţii, mijloc de purificare, centru de regenescenţă. Apele, ca masă nediferentială, reprezintă infinitatea posibilităţilor; ele conţin tot ceea ce este virtual, tot ceea ce nu are încă formă, sămânţa primordială. Apa este generatoare de viaţă şi generatoare de moarte, creatoare şi distrugătoare. Apa vie, apa vieţii se prezintă ca un simbol cosmologic. Ea este o poartă spre veşnicie tocmai pentru că purifică, vindecă şi întinereşte. Pe lângă virtutea purificatoare, apa mai are şi puterea soteriologică. Imersiunea este regeneratoare, este un fel de renaştere, în sensul că plasează fiinţa într-o stare nouă. Apa este un simbol al energiilor inconştiente, a puterilor nedesluşite ale sufletului, a motivaţiilor secrete şi necunoscute.
Asemeni soarelui prin razele sale, FOCUL cu flăcările lui simbolizează acţiunea de fecundare, purificare şi iluminare. Dar focul prezintă şi un aspect negativ: el întunecă şi sufocă datorită fumului sau; arde, consumă, distruge; e vorba de focul pasiunilor, al pedepsei,al războiului. În această perspectivă, pentru că arde şi mistuie, focul este un simbol al purificării şi al regenerării. Astfel reapare aspectul pozitiv al distrugerii. Purificarea prin foc este complementară purificării prin apă pe plan macrocosmic. Simbolismul CUPTORULUI derivă din ritualurile metalurgiei şi, pe un plan mai general, din cele ale artelor focului.
Turnarea, emailarea, olăritul, Piatra Filozofală alchimică sunt fie combinaţii ale elementelor yin şi yang, ale apei cu focul, ale Pământului cu Cerul, fie reîntoarceri la matrice, regresiuni la starea embrională în vederea unei noi naşteri. Cuptorul este acel creuzet unde se înfăptuieşte unirea, sânul matern în care se pregăteşte renaşterea.
ARDEREA, simbol al oricărei sublimări, distruge tot ceea ce înseamnă inferior, deschizând larg calea spre superior. Trecerea prin foc este o condiţie a ridicării la un nivel superior de existenţă. Această simbolistică a sublimării şi purificării prezintă şi un caracter ascensorial, deloc neglijabil.
Vasi Hîrdo este editor fondator al revistei Ceramics Now, curator al Ceramics Now Exhibition şi coordonator al primei ediţii Cluj International Ceramics Biennale (Cluj-Napoca, Mai 2013). vasi@vasihirdo.com / www.vasihirdo.com
Cora Pojaru este o artistă tânără ce lucrează în ceramică, grafică şi pictură, dar deseori combină toate aceste medii artistice pentru a face artă urbană. Expoziţia personală "Deck a Dance", dar şi cele de grup ("Blue, Coki, Ioru"), au fost primele indicii ale calităţilor artistice native ale Corei. cora@ceramicsnow.org
Expoziţii de grup: "Metamorfoze / Pictură suspendată", "Amprenta" - Liceul de Arte Plastice "Romulus Ladea" Cluj-Napoca
Fotografii de Gavril Zmicală, Adela Gocan, Alexandru Bogdan Pop, Vasi Hîrdo.