Expoziție de pictură Persistență
10-20 Noiembrie 2015, Galeria de Artă U.A.P.R. Iasi Nicolae Tonitza.
Prin profundele sale semnificații, noțiunea de persistență se înrădăcinează, pătrunde, infiltrându-se în minte pentru a dăinui. Drept concept ce înglobează întreaga serie de picturi, acesta urmează aceeași idee, însă la o scară universală. Prin aceste secvențe materializate sub formă simbolică, surprind momente ce par a fi imanente. În sensul in care acestea își exercită forțele intrinsec, izvorând din interiorul lucrurilor, fenomenelor, fiind nedeterminate de o altă cauză exterioară, acestea decurg constant și permanent din însăși esența lor.
Astfel, întruchipări ale începutului, devenirii și împlinirii, urmate de un somn cu posibile continuități, ce se desfășoară într-un univers închegat prin propriile-i elemente, se regăsesc pe parcursul întregii existențe universale a lucrurilor daca este să privim din această perspectivă. Urmând această idee, învăluită la rându-i în bogata simbolistică a mitologiei grecești, pot spune că urmăresc un traseu, ce prin multiplele și numeroasele detalii, duce spre compunerea și dezvăluirea unui întreg.